Pentru toti cei care se uita lung la mine cand copiii mei se tavalesc prin supermarket

Nu stiu cum, intr-o seara am acceptat sa ies in oras cu un grup mai mare de oameni. Am lasat copiii la mama, mi-am luat sotul de mana si am pornit catre locul de intalnire. Era prima noastra iesire in ultimele trei luni si ma asteptam sa fie extraordinara. La masa am apucat langa o tanara de vreo 25 de ani, care imediat ce a auzit ca am copii a insistat sa imi dea cateva sfaturi.

In timp ce vorbea, privirea mea se schimba gandindu-ma la cati oameni fara copii cred ca stiu ce inseamna sa cresti si sa fii in permanenta in preajma unui bebe. Nu am vrut sa ii raspund pentru ca as fi pornit o cearta si nu sunt genul… De aceea indraznesc sa imi vars oful aici:

Ea: Sa nu ii lasi sa manance in masina. Asa va fi tot timpul curat – problema rezolvata.

Asculta, mandro! Ai condus vreodata mai mult de 20 de minute cu un copil plangand de foame? Imagineaza-ti ca esti intr-o masina cu mici demoni care tipa dupa biscuiti sau care se iau la bataie si apoi imcep sa planga.

Acum… imagineaza-ti ca in fiecare zi, timp de cativa ani, conduci cateva minute (fie pana si la supermarket). Cum te poti concentra cand vocile lor iti scartaie timpanul?

Uneori ma gandesc ca scaunele din spate sunt precum o inchisoare cu detinuti revoltati si trebuie sa fac orice pentru a ii multumi, altfel se vor naposti asupra mea.