Connect with us

Revistateo.ro

Tu ai aceste plante în dormitor? Știai că ajută la calitatea somnului?

Stil de viata

Plante de ținut în dormitor care te vor ajuta să dormi mai bine

De cele mai multe ori privim plantele de interior doar ca pe flori decorative, dar nu ne gândim la beneficiile lor pentru sănătate. Unele din aceste plante combat insomnia și îmbunătățesc calitatea somnului.

Iată care sunt plantele pe care trebuie să le ai în dormitor

Aloe Vera

Toată lumea știe despre beneficiile sucului de aloe vera. El ajută la tratarea și vindecarea rănilor, atenuează cicatricile și ajută la menținerea tenului tânăr.

Totodată, aloe vera anihiliează substanțele toxice din agenții de curățare. Foarte interesant este faptul că atunci când nivelul substanțelor toxice din locuință este foarte ridicat, pe frunzele plantei apar pete maronii. Planta reușește să purifice eficient aerul din locuință, îmbunătățind calitatea somnului.

Lavanda

Lavanda este una dintre numeroasele plante care te ajută să dormi și, în plus, este un remediu eficient împotriva anxietății. Oamenii de știință au dezvăluit că inhalarea parfumului direct de la plantă are efecte sedative.

Așa că dacă în locuința ta nu se găsește încă levănțică, achiziționează-ți-o și bucură-te de virtuțile ei curative.

CITEȘTE ȘI: Plantele care purifică aerul din casă. Tu ai acasă aceste flori?

Iasomia

Proprietățile calmante ale acestei plante sunt certificate de studii derulate la una dintre cele mai importante universități americane, Universitatea Wheeling din Washington.

Astfel, oamenii de știință au subliniat faptul că efectele pozitive ale iasomiei includ îmbunătățirea calității somnului și a stării de spirit la trezire și scăderea anxietății. Efectele pozitive ale acestei plante pot fi potențate dacă stă alături de floarea-trompetă.

Planta-șarpe

Ca și celelalte plante despre care am vorbit până acum, și planta-șarpe îmbunătățește calitatea aerului din încăpere. Ceea ce este cu adevărat grozav este faptul că această plantă degajă oxigen pe timp de noapte absorbind simultan dioxidul de carbon eliberat de om. Aceasta face ca aerul să se purifice rapid, iar somnul să fie mult mai odihnitor.

În plus, planta-șarpe anihilează toxinele obișnuite din orice gospodărie, precum formaldehidele, benzenul și tricloretilenul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top