Inedit
Previziuni despre viitorul Whatsapp
Creierul fenomenului social Facebook sustine ca in foarte scurt timp, serviciul de comunicatii Whatsapp va atinge 3 miliarde de utilizatori.
Accesul la Internet nu va mai fi deloc o problema pentru orice om de pe planeta, acesta este planul directorului Facebook, Mark Zuckerberg. Creierul fenomenului social Facebook sustine ca in foarte scurt timp, serviciul de comunicatii Whatsapp va atinge 3 miliarde de utilizatori, sustinand ca Facebook isi va folosi banii pentru ca tot mai multi oameni sa aiba acces la internet.
„Cred ca WhatsApp va fi cea mai populara platforma de mesagerie de text din lume, si mai cred ca serviciul va conecta doua sau trei miliarde de persoane”, a declarat Zuckerberg pentru Bloomberg. In luna februarie a acestui an, Facebook a achizitionat cu 19 miliarde de dolari serviciul de messenger Whatsapp. O alta achizitie importanta facuta de Facebook a fost cea din 2012, cand a preluat Instagram, insa atunci doar cu 1 miliard de dolari.
„Credem ca Facebook are o responsabilitate în a oferi acces la internet tot mai multor persoane, chiar daca va trebui sa cheltuim miliarde de dolari pentru asta”, a spus Zuckerberg.
In luna august, numarul celor care foloseau Whatsapp a atins deja 600 de milioane de utilizatori. Planul lui Zuckerberg este de a ajunge la trei miliarde conectati la Internet prin Whatsapp in viitorul foarte apropiat.