Connect with us

Revistateo.ro

Promisiunea incredibilă făcută de Elena Ploieșteanu fiului ei, înainte de înmormântare

Monden

Promisiunea incredibilă făcută de Elena Ploieșteanu fiului ei, înainte de înmormântare

Ieri a fost înmormântat fiul lui Nelu și al Elenei Ploieșteanu. Au fost momente extrem de dureroase pentru părinții care și-au pierdut copilul. Înainte de a fi îngropat fiul ei, Elena Ploieșteanu i-a făcut o promisiune incredibilă. Iată ce i-a spus femeia îndurerată copilului ei care s-a stins din viață și pe care ieri l-a condus pe ultimul drum.

Ce promisiune i-a făcut Elena Ploieșteanu fiului ei înainte de a fi înmormântat

Momente extrem de dureroase ieri, la înmormântarea lui Mihăiță, fiul Elenei și al lui Nelu Ploieșteanu. Mama lui, îndurerată, i-a făcut o promisiune care le-a dat fiori tuturor. Cu greu s-a dezlipit de sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al fiului ei.

Elena Ploieșteanu i-a promis fiului ei că peste trei zile va merge la el, că nu îl va lăsa singur. Promisiunea aceasta le-a dat fiori celor care au auzit-o.

„Viața mea, sufletul meu, puiul meu! Puiul lu’ mama, unde te duci? Aici ne-am despărțit, măicuțule! Puiul meu, puiul lu’ mama!

CITEȘTE ȘI: A murit băiatul lui Nelu Ploieșteanu

CITEȘTE ȘI: Dan Negru, dezvăluiri incredibile despre familia lui Nelu Ploieșteanu

Puiul lu’ măicuța, puiul lu’ mama! Puiuțul meu, puiul meu! (…). Puiul lu’ mama, deschide ochișorii, puiul lu’ mami! Deschide ochișorii să te mai văd o dată! (…). Vine mami după trei zile, puiule! După trei zile vine mami și stă aici cu tine! Nu te lasă măicuța singurel. Nu te las eu singur, puiul meu!”, au fost cuvintele dureroase spuse de Elena Ploieșteanu înainte de a-și lua adio de la unicul ei copil pe care l-a îngrijit cu dragoste și devotament întreaga viață.

„De ce ai plecat, măicuță și m-ai lăsat? Nu poate mami să trăiască fără tine! Ce face mami fără tine, puiul meu? Cum mai dorm eu, mama fără tine? (…)”, a mai spus Elena ploieșteanu, îndurerată.

Momentele au fost unele pline de durere. Mama lui Mihăiță, sfâșiată de durere, la căpătâiul unicului ei copil.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Monden

To Top