Stil de viata
Rameau, muzicianul Regelui Soare – un concert – spectacol de excepţie la Bucureşti
„Muzicianul palatelor regale ale Franței”, Jean-Philippe Rameau va fi prezent joi, 30 octombrie, în concertul-spectacol de excepţie „Rameau – Le Musicien du Roi”, eveniment finanțat în cadrul programului „Bucureşti 555”. Spectacolul cu care debutează Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2014, va avea loc la ora 19:00, la Palatul Cotroceni, în sala Unirii.
„Rameau – Le Musicien du Roi” reunește într-un concept original muzica lui J. Ph. Rameau și coregrafiile de epocă ale lui Louis Guillaume Pécour și Raoul Auger Feuillet. Ansamblul de muzică veche Gli Studiosi di Sebastiano (Bucureşti) şi doi dansatori din Ansamblul de dans medieval şi baroc Passegio (Cluj) vor evolua în acest regal de artă barocă.
„Barocul este etalonul supremului rafinament în toate artele, iar Rameau, muzicianul a doi regi, Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea, a fost cel care a dus Barocul muzical spre culmile sale cele mai de sus. Să ne transpunem puțin în lumea aceasta strălucitoare, de mult apusă, dar a cărei strălucire, rafinament și criterii estetice au învins veacurile și au ajuns, iată, până la noi!”, declară Laurenţiu Constantin, Directorul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti.
Concertul-spectacol de joi, 30 octombrie, este primul din seria de patru evenimente de excepţie ale Festivalului de Muzică Veche Bucureşti, considerat drept cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul-Europei.
Muzica lui Jean-Philippe Rameau va fi prezentă şi în al doilea concert, „Rameau – 250”, susţinut pe 13 noiembrie declavecinista Raluca Enea la Biserica Anglicană, de la ora 19:00. Repertoriul spectacolului cuprinde, în principal, selecţiuni din colecţia „Pièces de Clavecin en Concerts” (1741) şi din opera „Les Indes Galantes”.
Evenimentul va fi urmat de „Par mes Chants”, un recital solo Marco Horvat, Franţa, voce,teorbă şi chitară barocă, la Salonul Cerchez al Muzeului Cotroceni, pe 19 noiembrie, de la ora 19:00.
Concertul de închidere a Festivalului are în program „Musicas Para la Camara de Isabel de Castilla”, susţinut de Ansamblul de muzică veche Cinco Siglos și soprana Delia Agúndez Spania, pe 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Palatul Bragadiru.