Cuplu
RELATII: 3 lucruri mai grave decat INSELATUL
Inselatul este o situatie peste care majoritatea partenerilor poate trece cu vederea, mai ales daca iubire dintre cei doi este puternica. Exista, insa, alte lucruri, subtile ce-i drept, dar care omoara o relatie incet, dar sigur. Iata care sunt cele 3 lucruri mai grave decat inselatul.
3 lucruri mai grave decat INSELATUL
1. Neatentia
Poate nu o faci intentionat, dar deseori neatentia il face pe cel de langa tine sa se simta neiubit, ducand la o accentuare a starii de nepasare. Fie ca stai cu ochii in telefonul mobil sau ca esti preocupat cu un film, partenerul tau se poate simti ignorat, ba chiar dat la o parte. Chiar daca nu o faci cu rea intentie, cand nu ii acorzi timp celui de langa tine, ataci involuntar relatia, iar aceasta nu poate dura foarte mult.
2. Neincrederea
Cand incepi o relatie noua este normal sa te raportezi la cele din trecut si la fostii parteneri, dar asta nu inseamna neaparat ca istoria se repeta. Nu trebuie sa pui semnul egal intre cel pe care il ai acum langa tine si cel din trecut. Partenerul tau va simti acest lucru, ceea ce nu este deloc benefic pentru cuplu. In plus, unii oameni sunt atat de nesiguri pe ei (din cauza relatiilor anterioare, care au esuat) incat devin posesivi si extrem de gelosi. Acest lucru nu este de apreciat intr-o relatie si nu poate duce decat la inevitabila despartire.
3 lucruri mai grave decat INSELATUL
CITESTE SI: Topul bărbaţilor predispuşi la infidelitate
CITESTE SI: Andreea Marin: Infidelitatea nu e un motiv indeajuns pentru un divort
3. Retinerile in ceea ce priveste intimitatea
Intimitatea fizica este importanta in romantismul unei relatii. Nu este vorba numai despre sex, ci si de cat de bine va simtiti unul in prezenta celuilalt.
La fel de importanta este si intimitatea emotionala. Este crucial sa renunti la barierele emotionale si sa te dedici in totalitate partenerului, asta daca vrei ca relatia sa mearga. Bineinteles, vor exista momente in care vei vrea sa fii singur (la fel si partenerul) dar asta nu inseamna ca nu va puteti povesti ulterior sentimentele si gandurile. Orice fel de problema de intimitate trebuie sa dispara din cuplu, daca vrei ca povestea de dragoste sa aiba un final fericit.
Cate dintre aceste greseli le-ai comis in relatiile tale? Spune-ne in comentarii.
Sursa foto: i.huffpost.com