Inedit
ROMÂNIA IESE LA VOT. A treia dezbatere nu mai are loc. CE LIDER IMPORTANT DIN EUROPA îl susține pe unul dintre candidați
Mai sunt câteva zile până când vom decide cine va fi viitorul președinte al României, cei rămași în cursă fiind Klaus Iohannis și Victor Ponta. Românii trebuie să iasă la vot pentru că votul lor contează, indiferent de pasiunile lor politice sau lipsa de interes acordată politicii.
Săptămâna aceasta au avut loc deja primele două dezbateri între cei doi candidați, prima dintre ele, la Realitatea TV (marți, 11 noiembrie) și cea de-a doua a avut loc aseară (B1 TV). Potrivit planului inițial, cei doi candidați ar fi trebuit să se întâlnească în ultima lor confruntare în această seară la Antena 3, însă Klaus Iohannis a refuzat cea de-a treia dezbatere, motivând că a acceptat deja două și sunt suficiente.
CITEȘTE ȘI: EU YES LA VOT
În tot acest timp, candidatul Iohannis a ascuns un lucru care îl putea ajuta în campania electorală împotriva contracandidatului Ponta. Și anume, a ieșit la iveală abia acum o scrisoare primită de la un lider important din Europa, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care și-a exprimat susținerea pentru prezidențiale.
Scrisoarea datată cu luna octombrie a ieșit la iveală abia acum. Iohannis a explicat și de ce nu a vrut să arate scrisoare: nu își dorește deloc să epateze, chiar și când ar avea cu ce.
„Stimate domnule Johannis,
Am aflat cu bucurie de candidatura dumneavoastră la alegerile prezidenţiale din România, pe 2 noiembrie. Cetăţenii români regăsesc în dumnevoastră o serie de virtuţi, care în Europa sunt apreciate în mod deosebit. În calitate de primar al Sibiului aţi dovedit competenţe administrative şi un spirit european autentic. Prin aderarea PNL la Partidul Popular European şi prin asocierea cu PDL veţi construi o forţă puternică a clasei mijlocii. Vă doresc multă determinare şi multă energie şi sper să aveţi succes şi dumneavoastră şi Alianţa Creştin-Liberală.
Cu multă prietenie,
Angela Merkel”, a scris cancelarul german în scrisoarea trimisă pe adresa sediului PNL şi purtând antetul partidului său, CDU.