Connect with us

Revistateo.ro

S-a stabilit câte ZILE LIBERE vor avea românii în 2018. Prima MINI-VACANȚĂ, în ianuarie

Stiri

S-a stabilit câte ZILE LIBERE vor avea românii în 2018. Prima MINI-VACANȚĂ, în ianuarie

Autoritățile au anunțat câte libere vor avea românii în următorul an. Astfel, în 2018 vor fi 14 zile libere, stabilite pentru sărbători publice şi religioase.

Primele zile libere din 2018 sunt chiar cele de Anul Nou, adică pe 1 şi 2 ianuarie. Tot în ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Principatelor Române. 24 ianuarie va pica anul viitor într-o zi de marţi, motiv pentru o nouă minivacanţă, dacă angajatul îşi poate lua liber şi luni.

Anul viitor, Paştele catolic şi cel ortodox cad la o săptămână distanţă. Paştele catolic pică pe 1 aprilie, iar ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în 8 şi 9 aprilie.

Ziua Muncii, 1 Mai, cade în 2018 într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni. Trei săptămâni mai târziu, e rost de încă două zile libere cu ocazia Rusaliilor, pe 27 şi 28 mai, care pică duminică şi luni.

Ziua Copilului, 1 iunie, va fi anul viitor într-o vineri. Iată deci încă trei zile libere, anunță antena3.

Dacă Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte miercuri, pe 15 august, de Sfântul Andrei, care va pica vineri, angajaţii vor începe weekendul mai devreme şi vor avea astfel mai multe zile la dispoziţie pentru a sărbători.

Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, nu îi ajută pe români de data aceasta. Ea se va sărbători într-o sâmbătă. Ultimele zile libere ale lui 2018 sunt cele de Crăciun. 25 şi 26 decembrie vor pica anul viitor marţi şi miercuri. În aceste zile, angajatorii sunt obligaţi să dea liber salariaţilor.

CITEȘTE ȘI: Aleșii României au decis. Ce se va întâmpla cu femeile care vor naște în 2018

Persoanele care trebuie totuşi să lucreze cu ocazia liberelor legale au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzator în următoarele 30 de zile.

Ce zile libere vor avea românii în 2018 1 şi 2 ianuarie – Anul Nou 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române 8 şi 9 aprilie – Paştele 1 mai – Ziua Muncii 27 şi 28 mai – Rusaliile 1 iunie – Ziua Internatională a Copilului 15 august – Adormirea Maicii Domnului 30 noiembrie – Sfântul Andrei 1 decembrie – Ziua Naţionala a României 25 şi 26 decembrie – Crăciunul

Recomandare: Aleșii României au decis. Ce se va întâmpla cu femeile care vor naște în 2018

Parlamentul României a luat o decizie importantă în legătură cu indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Decizia a fost adoptată ieri de deputați. Este vorba despre OUG 55/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 111/2010 privind concediul și indemnizația pe care o primesc mamele.

S-a stabilit astfel un plafon maxim al cuantumului indemnizației la 8,500 de lei, luându-se ca model cel mai mare cuantum aplicat în statele membre ale Uniunii Europene.

Se menține și în 2018 actualul mod de stabilire a dreptului, precum și a cuantumului minim al indemnizației de 85% din salariul minim brut garantat în plată.

178 de deputați au votat pentru, iar 94 împotrivă. 8 parlamentari s-au abținut de la vot în această problematică.

Proiectul de act normativ reglementează data la care se aplică prevederile propuse. Așadar, indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din salariul brut.

PE ACELAȘI SUBIECT: Indemnizație pe viață pentru mame, între 600 și 1000 lei

Veste mare pentru mamicile din Romania. Senatul a decis sa legifereze titlul de mama eroina pentru acele femei care vor avea mai mult de trei copii.

Banii pe care acestea s-ar putea sa ii primeasca echivaleaza cu 30% din salariul mediu pe economie, adica intre 600 si 1000 de lei in functie de vechimea de munca a fiecareia.

Mamele care au 4 sau mai multi copii se vor bucura de venituri mai mari de la stat. Titlul de mama eorina va fi valabil pentru toata viata, sustin senatorii care doresc aceasta schimbare. Indemnizatia nu va fi impozitata si se va actualiza in functie de salariul mediu net pe economie, se mai arata in proiectul alesilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top