Stiri
Salariu minim de 4500 de lei, de la 1 noiembrie. Care este categoria de angajați ce va beneficia de majorare
Angajații din două categorii vor lua, începând de luna viitoare, puțin mai mulți bani pe lună. Salariul minim crește la peste 4.500 de lei, de la 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii dar și de premierul Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că a convenit, împreună cu patronatele şi sindicatele, în Consiliul Naţional Tripartit, noile valori ale salariilor minime în construcţii, agricultură şi industria alimentară.
„Salariul minim pentru constructori și agricultori crește la 4.582 de lei respectiv 3.436 de lei brut.
ADVERTISING
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a participat astăzi alături de premierul Marcel Ciolacu la ședința Consiliului Național Tripartit.
Consiliul – din care fac parte și confederațiile sindicale și patronatele, a avizat în ședința de astăzi creșterea salariului minim în construcții și în agricultură la 4.582 de lei brut, respectiv 3.436 de lei.
Salariul minim diferențiat pentru agricultori și constructori va fi majorat de la 1 noiembrie 2023. Este o măsură menită să protejeze puterea de cumpărare a celor care lucrează în aceste sectoare”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Amintim că de la 1 octombrie 2023 salariul minim brut pe economie a crescut la 3.300 de lei, respectiv 2.079 de lei net”, a anunțat Ministerul Muncii într-o postare pe Facebook.
Marcel Ciolacu subliniază importanța acestui moment
Şeful Executivului a mulţumit patronatelor pentru că au înţeles importanţa acestui moment.
„Apreciez suportul acordat Guvernului de către sindicate în stabilirea valorilor corecte ale salariilor minime din cele două industrii-cheie pentru economia noastră. Suntem pregătiţi, acum, să adoptăm în şedinţa de Guvern, ordonanţa de urgenţă referitoare la noile salarii minime din cele două sectoare economice.
În acest fel, odată cu promulgarea de către preşedintele României a pachetului fiscal-bugetar, vor putea fi aplicate şi aceste prevederi importante care protejează veniturile tuturor salariaţilor din construcţii şi agricultură”, mai spune premierul Ciolacu.
De asemenea, în reuniunea Consiliului Național Tripartit și pentru Dialog Social a fost abordată și stabilirea salariului minim brut pe economie garantat în plată la nivel național începând cu anul 2024.
„Așa cum este normal, Guvernul va avea consultări permanente asupra tuturor aspectelor importante legate de actul guvernării, iar stabilirea salariului minim brut pe economie garantat în plată la nivel național face parte din preocupările noastre comune”, a spus Ciolacu.