Connect with us

Revistateo.ro

Săptămâna Mare: Sâmbăta Mare

Stil de viata

Săptămâna Mare: Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare este o zi de mare tristețe căci Mântuitorul Iisus Hristos este în mormânt, dar și o zi de bucurie, în care ne păstrăm în suflet speranța că Fiul Lui Dumnezeu va învia și ne va mântui de păcate. Sfânta Scriptură spune că în această zi Iisus s-a pogorât în iad și a chemat neamul omenesc la viața veșnică.

Aceasta este ziua sfântă în care la Ierusalim se aprinde singură flacăra învierii, Sfânta Lumină coborându-se din cer și aprinzând speranța în sufletele creștinilor adunați în Biserica Sfântului Mormânt. Pe toată durata slujbei în biserică nu se află nicio lumânare și nicio candelă aprinsă, iar priveliștea este una măreață, care lasă fără suflare pe toți cei prezenți la marele eveniment.

VEZI CE SE FACE IN:
–> Lunea MARE
–> Martea MARE
–> Miercurea MARE
–> Joia MARE
–> Vinerea MARE
–> Sambata MARE

Pentru gospodine, această zi rămâne una în care se prepară multe bucate alese pentru masa din prima zi de Paște. În trecut, oamenii obișnuiau să sacrifice mieii chiar în această zi, însă cu timpul tradiția s-a denaturat. Femeile coc pasca și cozoncul sâmbătă, pentru ca acestea să fie proaspete. Pe vremuri se considera că aluatul din care se prepară pasca este unul cu puteri tainice, care aduce noroc și spor gospodăriei. Din acest motiv erau unși copacii din curțile oamenilor cu el. Mâncărurile tradiționale precum ciorba de miel, drobul, sarmalele sau friptura sunt preparate tot astăzi.

În zonele rurale gospodinele pregătesc un coș cu pască, ouă roșii și cozonac, pe care îl duc la biserică în seara de Înviere. În aceeași zi se scot hainele curate, de sărbătoare, pentru sfânta slujbă a Învierii și toți creștinii stau cu sufletul la gură până la sosirea marii bucurii de la 12 noaptea. Hainele nu se spala si nu se calca astazi. După ce slujba s-a terminat toată lumea se adună la masă și nimeni nu doarme, căci tradiția spune cerurile s-au deschis, iar Dumnezeu privește în sufletele oamenilor pentru a cunoaște mai bine dorințele acestora.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top