Connect with us

Revistateo.ro

Sărbătoare 21 decembrie. Este prăznuită Sfânta Muceniță Iuliana

Credinta

Sărbătoare 21 decembrie. Este prăznuită Sfânta Muceniță Iuliana

Creștin-ortodocșii o prăznuiesc pe data de 21 decembrie pe una dintre cele mai cunoscute mucenițe din calendar. Este vorba de Sfânta Muceniță Iuliana.

Aceasta s-a născut în Nicomidia, din părinți înstăriți și a trăit pe vremea împăratului Maximian. Părinții acesteia au logodit-o cu Eulisie, un senator elin.

Logodnicul sfintei voia să facă nunta cu Iuliana, însă aceasta refuza spunându-i că va refuza să se mărite cu acesta până când el nu va ajunge prefect al cetății. După ce Eulisie va reusi acest lucru, Iuliana l-a refuzat din nou spunându-i că nu are să se mărite cu el decât dacă va refuza să se închine idolilor și să le aducă jertfa și să recunoască faptul că Iisus Hristos este unicul Dumnezeu.

Atunci când a auzit acest lucru, Eulisie s-a dus și i-a spus tatălui său. Părintele Iulianei a încercat în zadar să o convingă să renunțe la credința în Mântuitor și a decis să o dea pe mâna prefectului, chiar Eulisei, care să o judece după legile romane.

Iar ea, fiind plină de nădejdea cea bună, cu glas tare zicea: „Oare şi tu eşti asemenea zeilor tăi celor surzi, urechi având şi neauzind? Nu ţi-am spus acestea mai înainte cu jurământ, că nu voi avea parte cu Elevsie, dacă nu se va îndupleca mai întâi să se închine Hristosului meu?”

Logodnicul ei a poruncit să fie închisă

Ajunsă în fața lui Eulisie, acesta a poruncit să fie chinuită și întemnițată. În prima noapte de temniță, Iuliana a fost vizitată de diavol, care s-a apropiat de ea în chip de înger și a îndemnat-o să se închine idolilor dacă vrea să scape cu viață. Sfânta Iuliana i-a zis că nu vrea să facă acest lucru și în timpul discuției, l-a făcut pe diavol să se dea de gol.

Sfântă a zis: „Dacă tu astfel te temi de împăratul cel muritor şi vremelnic, care numai peste trup are stăpânire, iar nu şi peste suflet, apoi eu, având Împărat fără de moarte, Care stăpâneşte peste toţi împăraţii şi peste toată suflarea şi sufletul omenesc, nu mă voi teme? Şi cum mă voi uni cu vrăjmaşul Lui, prin legătura însoţirii?

Dacă cineva din robii tăi s-ar fi însoţit cu vrăjmaşul tău, oare ai fi binevoit la aceasta? Oare nu te-ai fi mâniat asupra robului tău? Deci nu te înşela, nici nădăjdui, că mă vei îndupleca cu cuvinte dulci.

Apoi, de voieşti, apropie-te şi tu de Dumnezeul meu, iar de nu, omoară-mă, în foc aruncă-mă, cu bătăi mă răneşte, fiarelor mă dă şi oricare munci voieşti, pune-le asupra mea, dar eu ţie nu mă voi supune. Căci tu îmi eşti urât şi însoţirea ta îmi este ca o împrietenire cu dracii, iar nunta ta ca o groapă întunecoasă, pusă înaintea ochilor mei!”

Aceasta a fost dusă din nou în fața prefectului și încă o dată a refuzat să se închine idolilor. Logodnicul ei a poruncit să fie aruncată într-un cuptor încins. Printr-o minune dumnezeiască, acel cuptor s-a răcit instantaneu. Văzând acest lucru, sute de persoane au început să creadă în Hristos și au fost uciși în acea zi. Pentru că i-a îndemnat să creadă în Iisus, Iuliana a fost tăiată cu sabia și astfel a primit cununa muceniciei.

Condacul Sfintei Muceniţe Iuliana din Nicomidia

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Cu frumuseţile fecioriei împodobindu-te, fecioară şi cu cununa muceniciei acum încununându-te, Sfântă Muceniţă Iuliana, dăruieşti tămăduiri celor ce sunt în nevoi şi boli şi izbăvire celor ce se apropie de racla ta, din care Hristos, izvorăşte Dumnezeiesc dar şi viaţa cea veşnică.

Citește și: Rugăciune pentru Postul Crăciunului

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top