Credinta
Sărbătoare mare luni. Sfântul Mucenic Antim
Pe 3 septembrie, creștin-ortodocșii îl pomenesc pe Sfântul Mucenic Antim, devenit un martir pentru credința sa în Dumnezeu și în Iisus Hristos. Acesta a trăit în Nicomidia și a plecat dintre noi în anul 288.
În timpul prigoanei împotriva creștinilor dictate de către împărații Dioclețian și Maximian, în anul 288, peste 20000 de creștini au pierit numai în același an.
Sfântul Muncenic Antim a a devenit cunoscut drept pastorul Bisericii Nicomidiei în aceste vremuri grele. Acesta era prezent în satul Semana, nu pentru a se feri de a deveni mucenic, ci pentru a-i întări pe cei de acolo în primirea muceniciei. Acesta le trimitea epistole celor aflați în închisoare. Una dintre aceste epistole a ajuns în mâna împăratului Maximian, care a cerut prinderea sa, după ce a citit-o.
Cei care au venit să îl prindă nu l-au recunoscut. Sfântul Antim i-a chemat la casa sa, le-a dat să mănânce și după aceea le-a mărturisit cine este. Soldații, uimiți de comportamentul său, i-au poruncit să se ascundă și i-au promis că îi vor spune împăratului că nu l-au găsit, dar Sfântul Antim a refuzat și a plecat către împărat.
Citește și: Rugăciunea celor care nu își găsesc rostul în această lume
Pe drum, toți soldații au decis să devină creștini și l-au rugat pe Sfântul Antim să îi boteze. După mai multe torturi în fața împăratului, acesta l-a condamnat.
Iată rugăciunea Sfântului Muncenic Antim, care te izbăvește de cumpenele din viață:
Cel Ce Te-ai înălţat..
Între preoţi strălucind cu evlavia şi călătoria muceniciei săvârşind, slujbele idoleşti le-ai stins, ajutor făcându-te turmei tale, de Dumnezeu Înţelepţite. Pentru aceasta, pe tine şi cinstindu-te, cu taină strigăm ţie: din nevoi miluieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale, Sfinte Antim, părintele nostru.
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, Te rog în adâncul nepătimirii aşează-i. Că Ţie, ca într-o alăută în terminarea trupului, să-Ţi cânt cântare de biruinţă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înflorind cu sfinţenie ca şi crinul în livada mucenicilor, Sfinte Antim, cu mirosul cel bun al nevoinţelor tale, înmiresmează sufletele tuturor credincioşilor, celor ce cu credinţă te laudă pe tine, ierarhe şi mucenice, mult pătimitorule.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu învăţături neîncetat întărindu-ţi sufletul prin lupte bărbăteşti, pe vrăjmaşul ai stricat şi neputincios l-ai arătat. Pentru aceea toată Biserica, cunoscându-te pe tine mucenic nebiruit, te cinsteşte, fericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrăjmaşul cel cumplit văzându-te pe tine, înţelepte, că stai bărbăteşte înaintea divanurilor, s-a mirat şi prin momeli socotea să-ţi slăbească vitejia; dar a fost biruit el şi au căzut trufiile semeţiei lui.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Din tine, Preacurată, răsărind Domnul precum a ştiut, a luminat cetele pătimitorilor, care au urmat Patimilor Lui, cele purtătoare de viaţă şi morţii Lui celei fără dreptate, prin care ne-a îndreptat pe noi cei ce am păcătuit.
Cântarea a 3-a.
Biserica cea stearpă a născut din păgâni, iar adunarea cea cu mulţi fii a slăbit; Minunatului Dumnezeului nostru să-I strigăm: Sfânt eşti, Doamne.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Datu-te-ai pe tine celor ce te căutau asemenea ca pe Hristos şi ai fost dus la junghiere, ca un miel ales, Sfinte Antim, sfinţind cu sângele tău pe cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin Dumnezeiescul dar risipind toată înşelăciunea demonilor, ai fost dus legat, mucenice, închipuind pe Cel Ce a fost legat pentru tine, Sfinte Antim şi cu moartea pe moarte a stricat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Uneltele de arsură şi cele de chinuire văzându-le înaintea ochilor tăi, nu ţi s-a smintit gândul; şi cu aprindere ai mers către mucenicie, Sfinte Antim, mult pătimitorule.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înfrumuseţatu-te-ai, Preacurată, născând pe Cel mai Frumos decât toţi pământenii pe Fiul şi Cuvântul Tatălui. Pe Acela, iubindu-L vitejii mucenici, s-au luminat cu mărire.