Cosmetica
Scapă de ridurile din jurul ochilor cu o cremă foarte ieftină, pe care o prepari acasă
Ridurile în jurul ochilor sunt un semn natural al îmbătrânirii și, după o anumită vârstă, încep să își facă prezența. În funcție de dispoziția genetică, dar și de îngrijirea pielii, la unele persoane pot să apară mai devreme, în timp ce la altele apar mult mai târziu.
Pentru că pielea își pierde din fermitate și colagenul nu mai este produs cu mare ușurință, ridurile încep să apară. Într-o primă fază apar riduri fine care, dacă nu sunt tratate, se pot adânci, devenind foarte vizibile.
Pe piață sunt o mulțime de creme și de tratamente care promit rezultate imediate, însă, unele dintre ele ajung să facă mai mult rău decât bine. În plus, costă și foarte mulți bani, iar rezultatele se pot vedea după o perioadă lungă de timp.
Citește și: Cea mai bună mască împotriva ridurilor. Are efect de lifting în doar câteva minute
Din fericire, există și tratamente naturale care pot fi încercate. Pentru un ten sănătos și curat, dermatologii recomandă o hidratare corectă, precum și o dietă echilibrată. Consumul fructelor și a legumelor, precum și a proteinelor de calitate ajută la menținerea unui ten elastic și sănătos.
Citește și: Cum faci microdermabraziune acasă. Petele, ridurile și acneea dispar peste noapte
De asemenea, în timpul verii, mai ales, este foarte importantă folosirea unor creme cu factor de protecție solară. Aceste creme ajută la evitarea îmbătrânirii pielii, care duce la apariția ridurilor.
Iată un tratament pe care îl poți încerca acasă și care promite reducerea și eliminarea ridurilor din jurul ochilor în cel mai scurt timp. Ai nevoie de:
– ulei esențial de cimbru – 2 picături
– 2 blistere cu vitamina E
– 1 lingură de ulei de cocos.
Se amestecă într-un bol uleiul esențial de cimbru cu vitamina E și cu uleiul de cocos. Se amestecă foarte bine și apoi se toarnă tratamentul într-un recipient de plastiv. Se lasă la frigider. Cu cel puțin două ore înainte de culcare, se masează puțin în jurul ochilor cu această cremă. Se folosește un șervețel absorbant dacă se aplică prea mult produs.
Utilizând regulat produsul, vei observa în curând îmbunătățiri remarcabile ale aspectului ridurilor din jurul ochilor, deoarece acestea vor fi mai puțin vizibile.