Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Scrisoare pentru tine, dragul meu cititor

Stau de ceva vreme si ma chinui sa spun ceva inteligent, niciodata nu mi-a iesit, dar daca tot ai ajuns in acest articol te rog sa-mi acorzi o clipa sa ma citesti si sa intelegi de ce iti scriu.

Astazi, 25 noiembrie 2015, site-ul pe care tu tocmai l-ai accesat implineste 2 ani de cand a primit titulatura de „REVISTA TEO”, care pentru mine a fost cea mai mare provocare la care am fost supus pana acum si ce este si mai interesant este ca nu m-a provocat nimeni, ci eu am ales sa deschid aceasta lume impreuna cu draga mea prietena Teo Trandafir.

Teo ma stie pe mine de la varsta de 9 ani, cand nu stiam exact nici cum ma cheama si a avut incredere inca de pe atunci sa ma lase sa fac chestii in numele ei. La inceput am deschis Clubul Bucuriei, care a fost ani de-a randul locul in care, noi cei care o apreciam pe Teo ne adunam si ii comentam activitatea, rapid a devenit un loc de incredere despre care Teo a aflat din ziare. M-a sunat sa-mi multumeasca pentru darul pe care i l-am facut, iar pentru mine a fost o dovada ca TEO crede in mine. N-o sa-ti spun pe larg povestea pentru ca ar insemna sa te plictisesc, dar acela a fost pentru noi punctul de legatura, au trecut anii si am ajuns sa ne facem o revista si iata-ne aici, suntem constant al doilea site de femei din Romania in topul preferintelor publicului.

A fost greu, dar am reusit si am ajuns ca dintr-o joaca sa dezvoltam o revista respectata de tine. O revista in care tu intri zilnic sa iti citesti horoscopul, sa afli ce s-a mai intamplat prin lume sau sa gasesti reteta magica pentru o duminica in familie.

Sigur, mai avem multe de invatat si ma bucur ca ne certi de fiecare data cand gresim, cand ne atragi atentia atunci cand ceva ne scapa, dar te asigur ca depunem toate eforturile sa facem lucrurile asa cum tu te astepti sa le gasesti.

N-am sa va spun niciodata ca suntem cei mai buni, chiar si de vom fi pe locul intai, dar va pot spune ca noi scriem exact ce ne ceri tu, exact ce vedem ca iti place sa citesti sau ce te amuza. Incercam sa multumim pe toata lumea, incercam sa combinam informatiile diverse si sa le prezentam in modul in care stim ca tu ai vrea sa le ai. Incercam sa te tinem departe de barfele de prost gust si poate cel mai important lucru pe care il facem este incercam sa-ti ascultam parerea.

Stiu ca uneori te-am dezamagit, dar iti promit ca ne vom asigura mereu sa reparam orice greseala facem. Tocmai de aceea te rugam sa ne scrii de fiecare data cand vrei sa ne spui ceva.

Mama mea si TEO inseamna pentru mine enorm, iar daca stiu sa fac ceva in viata asta stiu datorita lor. Mi-ar placea sa poti sa ai si tu parte de un astfel de dar de la Dumnezeu cum am avut eu, pentru ca am ajuns sa fiu fiul EI si pentru ca TEO „a pus mana pe mine” si m-au ghidat amandoua in viata.

Profesional va doresc sa aveti parte cu totii de profesori la fel de buni cum am avut eu, daca s-ar putea as crea o TEO, un „EL” si o ANA pentru fiecare dintre voi si cand vine vorba de colegi, mi-ar placea sa puteti lucra asa cum lucrez eu cu TEO, ANA, Daniel Suta, Daria Ciuca, Narcis Rosioru, Andreea Cretu, Cristiana Astefanoaiei, Andreea Apostu, Catalin Nae, Ivona Stog, Madalin Barbu si Andreea Diochetanu. Nu i-am uitat nici pe cei care in acest moment nu mai fac parte din echipa noastra, dar care au lasat o amprenta speciala: Bogdan Arsenie, Ana Bosioc si Raluca Badoiu.

Pe final as vrea sa iti MULTUMESC si sa imi iau angajamentul in fata ta ca vom fi pe masura asteptarilor tale.

Cu drag,
Adrian Vrauko

ECHIPA REVISTA TEO

rteo

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top