Scrisoarea unui baietel de noua ani, bolnav de autism si depresie

Parintii lui Paul au cerut ajutorul specialistilor din prima clipa in care au sesizat ca fiul lor ar putea suferi de autism. Spre disperarea lor, acestia asteapta de mai bine de doi ani un diagnostic. Mai mult de atat, spun acestia, starea de sanatate a lui Paul s-a agravat considerabil iar cel mic a intrat intr-o depresie adanca.

Fara diagnostic, baietelul nu poate beneficia de tratamentul dispus de „NHS children’s mental health service”. Tot ce au reusit sa obtina a fost o terapie saptamanala oferita de primaria orasului Norfolk, din Anglia, terapie care se apropie de final.
„Terapia saptamanala l-a ajutat foarte mult pe Paul, insa se apropie de final si suntem ingroziti de ceea ce urmeaza”, a marturisit Claire, mama baietelului, care da vina pe sistemul medicinal defect. „Daca ar avea mana rupta, nu l-am putea lasa asa. Pai si daca are probleme mentale, trebuie sa-l lasam sa isi revina de la sine?” – a mai spus femeia.
CITESTE SI: Drama de neconceput. Ce au descoperit medicii in gatul acestui copil
CITESTE SI: Povestea lui Benjamin Button e reala. Cum traiesc doi copii batrani din India

Mai mult de atat, Claire a povestit ca depresia fiului ei il impiedica sa continue scoala. „Toata lumea ma intreaba cum poate un baiat de noua ani sa fie depresiv. Dar asta se intampla. Nu vreau sa-l vad depresiv. Noi nu suntem o familie depresiva. Vreau doar sa-mi vad copilul bine”.

Din dorinta de a-si vedea parintii linistiti, baietelul de noua ani a povestit drama prin care trece printr-o scrisoare pe care a trimis-o autoritatilor. Iata ce a scris Paul:

„Salut, numele meu este Paul si aceasta este o zi din viata mea. Cand ma trezesc,
un sentiment ciudat ma incearca. De obicei, imi spun ca trebuie sa merg mai departe,
ca merita sa lupt, as putea sa mor, nu as mai trece prin asta zi de zi.
Ma simt atat de obosit pentru ca am probleme cu somnul (iau in fiecare noapte medicamente).
La scoala, trebuie sa mestec guma, sa port dopuri de urechi si sa-mi
repet in minte „ramai calm”…
Prietenii mei se iau des de mine si trebuie sa fac ce pot pentru a-i opri.
In fiecare noapte, este un chin sa incerc sa adorm. Cred ca asta este
senzatia mortii…”