Stiri
Scrisoarea unui bărbat pe care trebuie să o citească toate femeile
Published on
„Pentru toți bărbații,
Ne caracterizăm ca fiind sexul tare, deși de multe ori suntem mai sensibili decât femeile și cădem în groapă foarte ușor. Într-o zi, sora mea plângea în camera ei. Tatăl meu s-a apropiat de ea să o întrebe care este motivul durerii.
Am ascultat ore întregi conversația, dar a existat o singură frază care mi-a rămas în minte, pe care o am în gând chiar și acum după 8 ani: „Draga mea, îndrăgostește-te de un bărbat mare, unul adevărat și nu vei mai plânge niciodată”.
Mă întrebam apoi ce voia să zică tatăl meu prin această frază, și, în ani, am ajuns la concluzia că dacă toți bărbații ar renunța la orgoliu și la vanitate și ar lupta din inimă pentru tot ceea ce își doresc, lumea ar fi mai bună.
Am învățat datorită tatălui meu că un bărbat adevărat nu este acela care cumpără totul, care are mașini și învârte femeile pe degete, ba chiar le cumpără sufletul cu cadouri și excursii luxuriante.
Tatăl meu îi zicea să nu caute un bărbat care vorbește toată ziua despre el însuși, fără să se preocupe de ea. Nici un bărbat care să se laude, chiar dacă are merite, toată ziua cu ceea ce a reușit să obțimă. Să nu se apropie de un bărbat care să o critice, chiar dacă ea nu e mereu aranjată sau nu e la înălțimea așteptărilor. Mi-am dat seama că tatăl meu avea dreptate.
De multe ori, chiar eu îmi căutam iubite după un anumit tipar: DOREAM SĂ LE SCHIMB pentru că așa ÎMI PLĂCEA MIE.
Doream să fie mai sexy, mai inteligente, dacă se poate să se machieze mai puțin sau să vorbească mai puțin.
Însă așa nu puteam obține niciodată fericirea. Mi-am dat seama că nu sunt un bărbat adevărat dacă nu sunt capabil să apreciez interiorul unei femei fără să îi cer să se schimbe mereu.
Astăzi, sora mea este căsătorită, are 3 copii și este foarte fericită. Bărbatul ei nu este nici cel mai musculos, nici cel mai frumos, nici cel mai bogat. Este un bărbat adevărat, adică doar un bărbat care nu a făcut-o niciodată să sufere.”
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Românii care nu şi-au terminat zilele de concendiu de odihnă din anii trecuţi trebuie să ştie...
Dorina Grad, interpreta cântecului transilvan cu glas îndrăgit de publicul larg, dar și de specialiștii din...
În următoarele trei luni, cinci zodii se vor bucura de un noroc deosebit, având parte de...
Martie 2024 se anunță a fi o lună plină de schimbări și oportunități financiare pentru multe...
Primăvara aceasta se anunță a fi o perioadă plină de surprize plăcute și evenimente fericite pentru...
Vio Relu
2015-08-30T15:50:00+03:00 at 2015-08-30T15:50:00+03:00
Este foarte valabil si pentru femei.
Cate fete/femei cu care „ati vorbit” vreodata nu au incercat sa va schimbe? Cate din ele nu v-au criticat, mai subtil sau mai acid, orice atitudine, actiune, tinuta sau vreo anumita preocupare? Ati gasit femeia care nu face astea(sau le face foarte rar si foarte putin)? Cei pentru care raspunsul este DA: sunteti norocosi.
Daca vorbim de barbati adevarati, musai trebuie sa vorbim si de femei adevarate! Asa este corect.