Sediu de concediu. Printul de la malul marii

Bine, in prima faza n-a fost tocmai rau, ca ploaia a venit dupa o caldura-fiertura care, dupa cateva ore de plaja, ajungea sa iti clocoteasca mintile. Despre minti clocotite e vorba, de fapt, aici. La un moment dat, incepusem sa cred ca eu chiar vad musculitele cum zboara cu incetinitorul si cum imi fac cu ochiu’ din aer. Deliram splendid. Am fost convinsa ca, in balconul unui castel de nisip facut de copiii aia trei, a aparut un print.

Un print in slip, ca doar eu eram la plaja, iar el era in castelul de nisip. Era frumoooooos rau de tot si imi facea cu mana usor ingrijorat. Am inchis ochii de teama sa nu fuga imaginea, sa nu dispara printul. Cand m-am trezit, mi-am zis ca e prea racoare ca sa fiu, totusi, pe plaja. Si nici sa ploua nu parea ca mai ploua. Si nici castele de nisip nun mai erau preajma. Doar “printul” se holba la fel de ingrijorat la mine. Nu mai era in slip, avea un halat alb pe el. Si-n loc de sabie, in mana flendura un stetoscop.

Citeste si: Sediu de concediu. Spune-ne povestea ta!

Realitatea m-a pocnit in moalele capului (cred ca pe la vreo doi milimetri distanta de locul in care ma pocnise insolatia). “La naiba, sunt la spital?!? Imi voi petrece Concediul Meu la spital???!!”. “Printul” parca mi-a citit gandurile. Mi-a zis ca par bine si ca, daca sunt cuminte, diseara ma lasa acasa. Vreo ora mai tarziu, am reusit sa le pun pe toate cap la cap. “

Printul” chiar fusese pe plaja. Ma cam placea si s-a bagat in vorba cu mine. S-a prins repede ca soarele m-a buimacit periculos si a chemat niste colegi cu salvarea. M-au doftoricit, m-au inzdravenit, iar acum el ma invita in oras. Diseara sau maine, depinde cum ma simt. Sa ma duc??