Stiri
Semnificația luminii de Înviere
Sâmbătă noapte, creștinii ortodocși se vor îndrepta către biserică pentru a cânta alături de preoți „Hristos a Înviat!”, celebrând astfel ridicarea din morți a Mântuitorului.
Cel mai important eveniment al slujbei de seară are loc la miezul nopții, în momentul în care, în întunericul lăcașurilor de cult, capetele bisericești ies din altar cu lumânările aprinse și le spun credincioșilor „Veniți de luați lumină!”.
CITEȘTE ȘI: Tradiții din Săptămâna Mare și pregătirile pentru Înviere
Aceasta este una dintre cele mai frumoase ceremonii religioase de pe parcursul anului, iar cine are ocazia să meargă in Țara Sfântă cu ocazia Paștelui va avea parte de o experiență de neuitat. Mulți creștini aleg să își petreacă acolo sărbătorile tocmai pentru a vedea miracolul care se întâmplă în fiecare an la mormântul Lui Iisus.
La Ierusalim, pe locul Sfântului Mormânt, are loc o slujbă specială, iar Sfânta Lumină aprinde ca prin minune lumânarile preoților care coboară în lăcașul sfânt. Mai exact, Patriarhul Ierusalimului intră cu 33 de lumânări în Mormântul Sfânt și revine cu ele aprinse, reprezentând pentru mulți un adevărat miracol.
Chiar dacă există mai multe scrieri, unele datând chiar din secolul IV, Lumina Sfântă a fost documentată anual începând din 1106, când a fost descrisă de către călugărul rus Daniel. Astfel, aprinderea lumânărilor în noaptea de Înviere reprezintă de fapt minunea săvârșită de Mântuitor a treia zi după răstignirea sa pe cruce, dar și vestirea celei mai importante sărbători din istoria creștinismului.
Odată ajunși cu lumina de la Inviere acasă, credincioșii trebuie să facă semnul crucii cu lumânarea, în dreptul pragului. Se lasă apoi lumina să ardă încă o perioadă, cât dorește fiecare. Această lumânare se păstrează într-un lco curat, de preferat în jurul incoanelor și a candelei. Se aprinde ori de câte ori în casă este un necaz, o mare problemă sau o dorință.