Credinta
Sfânta Muceniță Varvara. Ce să NU faci pe 4 decembrie
Pe data de 4 decembrie, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe una dintre cele mai cunoscute sfinte din calendarul ortodox. Este vorba despre Sfânta Muceniță Varvara.
Sfânta Varvara a trăit în timpul împăratului Maximian (284-305), la Heliopolis. Din cauza frumuseții sale trupești, aceasta a fost închisa într-un turn, de tatăl sau Dioscor. Acest tată păgân considera că poporul nu este vrednic să vadă frumusețea fiicei sale. În acest turn, Sfânta Varvara le vestea păzitoarelor ei adăvarul despre zei:
„Zeii pe care îi cinstește tatăl meu sunt făcuți de mâini omenești. Pe cei de aur și de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) și pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuți au putut zidi această luminată înălțime cerească și o frumusețe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”.
Într-o zi, tatăl său a poruncit ca la o baie din palatul săi să se facă două fereste. Sfânta Muceniță Varvara i-a rugat pe zidari să facă trei, în numele Sintei Treimi.
În momentul în care a fost nevoită să-i răspundă tatălui de ce a poruncit lucrătorilor să se facă trei ferestre, în loc de două, a mărturisit:
„Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu ai poruncit să se facă două ferestre în chipul precum mi se pare – a doi luminători cerești, al soarelui și al lunii, ca să lumineze baia, iar eu am poruncit ca să se facă și a treia în chipul luminii celei întreite, pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse și celei neînserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume”.
Pentru că nu s-a închinat idolilor și a mărturisit pe Hristos, a fost ucisă cu sabia chiar de tatăl ei.
Această sfântă este considerată ocrotitoarea minerilor. Se obișnuiește ca în ziua Sfintei Varvara, părinții să însemneze pe frunte și pe față copiii cu semnul Sfintei Cruci, având degetul înmuiat în miere.
În unele părți din Franța, exista obiceiul de a se pune pe pervazuri, la soare, farfurii umplute cu boabe de grâu înmuiate în apă. Dacă grâul creștea repede, se considera că va fi un an bun pentru recolte.
În unele zone din Germania și Austria, fiecare fată nemăritată punea în apă crengi ale pomilor fructiferi. Dacă crenguța înflorea de Crăciun, era semn că fata se va căsători în curând.
În Polonia, dacă ploua în ziua de Sfânta Varvara, se credea că se anunță un Crăciun înghețat.
Ce să nu faci de Sfânta Varvara
Se spune că nu este bine să muncești în ziua de Sfânta Varvara, să speli sau să mănânci fasole. Minerii nu intră în galerii, ci sărbătoresc și se bucură.
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara
Glasul 4
Pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmasului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita.
Condacul Sfintei Mari Muceniţe Varvara
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Lui Hristos, Celui în Treime cu evlavie Lăudat, urmându-i tu, purtătoare de biruinţă, ai nimicit templele idolilor; şi luptând în mijlocul locului de pătimire, Sfântă Muceniţă Varvara, nu te-ai temut de ameninţările tiranilor, ceea ce ai avut îndrăznire bărbătească, cu glas mare cântând pururea: cinstesc Preasfânta Treime, Dumnezeirea Cea Una.