Connect with us

Revistateo.ro

Credinta

Sfântul Eftimie cel Mare, prăznuit pe 20 ianuarie. Ce trebuie să faci în această zi, pentru a-ți merge bine tot anul

Pe data de 20 ianuarie, creștinii îl sărbătoresc pe unul dintre cei mai importanți sfinți. Este vorba despre Sfântul Eftimie cel Mare. Acesta a trăit în secolul al IV lea, pe vremea împăratului Grațian. S-a născut în Melitina (Armenia), din pântece sterp și neroditor, iar numele său înseamnă în limba greacă „voie bună”.

La vârsta de 29 de ani, Eftimie ajunge la Iersualim și ajunge într-o peșteră. Acolo a săvârșit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane. A deschis porțile cerului, tămăduind pământul de nerodire și a făcut posibil, cu rugăciunea lui, ca multe femei sterpe să aibă copii.

Este unul dintre sfinții respectați în popor, fiind protectorul livezilor și recunoscut drept vindecător de boli grave. Cei care se roagă la acest sfânt în această zi cu multă credință se pot face bine.

Una din aceste femei este soția lui Terevon saracinul. Acesta își aduce soția stearpă înaintea lui Eftmie și îi spune: „Știu să mă plec cinstite părinte, că te va asculta pe tine Dumnezeu, dacă te vei ruga; pentru că El face voia celor ce se tem de Dânsul. Deci, fiindcă atât de multă vreme a trecut și nu m-am putut învrednici a avea fiu, pentru că această era stearpă, te rog cinstite părinte, roagă pe Iubitorul de oameni să ne dăruiască nouă fiu”.

Bătrânul înțelegând credința lor, i-a pecetluit de trei ori cu semnul Crucii, atingând cu mâna pântecele femeii și a zis:

„Mergeți, bucurându-vă întru Domnul, pentru că iată vă dăruiește prin iubirea Lui de oameni trei fii, parte bărbătească”.

A trecut la cele veșnice la vârsta de 97 de ani, prevestindu-și ziua morții. Cine vrea să aibă livezi roditoare, să nu sufere de friguri, de pagube și de primejdii trebuie să țină sărbătoarea Sfântului Eftimie cel Mare, pe 20 ale lunii. Bărbații trebuie să-i respecte ziua, ca să fie sănătoși.

Crezând cuvintele sfântului bătrân, s-au dus cu bucurie la ale lor; apoi a zămislit cea stearpă trei fii, după prorocia părintelui purtător de Duh.

Troparul Sfântului Eftimie cel Mare

„Veseleste-te pustie ceea ce nu nasteai, bucura-te ceea ce nu aveai durere, ca ti-a inmultit tie fii barbatul doririlor celor duhovnicesti, cu buna credinta sadindu-i, cu infranarea hranindu-i, spre savarsirea bunatatilor. Cu ale carui rugaciuni, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

Astăzi, femeile care nu pot avea copii sunt încurajate să se roage pentru a-și împlini cel mai mare vis. Sărbătoarea este marcată în calendar cu cruce roșie, așa că astăzi bărbații, dar și femeile, nu trebuie să muncească, nu au voie să coasă, să țeasă ori să spele haine.

Troparul Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare, glasul al 4-lea:

Veseleşte-te pustiu care nu rodeai, bucură-te ceea ce nu aveai durere; că bărbatul doririlor Duhului ţi-a înmulţit ţie fii, sădindu-i cu dreapta cinstire de Dumnezeu şi hrănindu-i cu înfrânarea, spre împlinirea faptelor bune. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumne­zeule, mântuieşte sufletele noastre.

Cântarea l, glasul al 4-lea. Irmos: Nu este asemenea Ţie…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegat-ai întristarea celor ce te-au născut în chip minunat, făgăduit fiind de Dumnezeu mai înainte de naşterea ta ca un dar, numit cu numele bucuriei.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glas de mulţumire, cuvioase, înalţă acum Biserica, primindu-te pe tine ca pe un vlăstar prevestitor de paşnică bucurie, de la Dumnezeu.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu întru înţelepciune…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce te-a născut pe tine, râvnind la cuvioşia Anei, te-a adus ca şi pe Samuel cel de demult jertfă vie lui Dumnezeu, Celui Ce şi mai înainte de zămislire te-a mărit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De prisosul dragostei celei către Dumnezeu fiind aprins, cu cuget preacucernic ţi-ai înfrânt patimile, cuvioase. Pentru aceasta Dumnezeiescul har s-a odihnit întru tine.

Cântarea a 4-a. Irmos: Plecat-ai cu pogorârea Ta, Hristoase…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păzindu-ţi mintea neschim­bată, din scutece ai arătat viaţa ta suire la Dumnezeu; de Care apropiindu-te, părinte, te-ai înălţat din putere în putere.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubit-ai smerenia lui Hristos şi de aceea pribeag spre Cetatea cea primitoare de Dumnezeu făcându-te, împreună te-ai răstignit, în gând, cu Cel Ce a pătimit pe Cruce pentru tine.

Citește și: Rugăciunea inimii, cea mai puternică după „Tatăl Nostru”, potrivit părintelui Cleopa

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top