Credinta
Sfinții doctori fără de arginţi Cosma şi Damian din Asia sunt prăznuiți pe 1 noiembrie. Ce trebuie să faci azi
Pe 1 noiembrie, creștin-ortodocșii îi prăznuiesc pe Sfinții făcătorilor de minuni fără de arginiți Cosma și Damian, fiii Teodotei celei din Asia.
Sfinţii Făcători de Minuni şi Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian erau din Asia Mică și au copilărit împreună cu mama lor în Asia Mică, acolo unde au rămas orfani de tată când erau copii. Mama lor a fost cea care i-a crescut în evlavia creștină.
Citește și: Rugăciunea celor care nu pot avea copii
Teodota a fost cea care i-a ajutat pe cei doi fii să devină virtuoși și drepți. Educați și formați ca doctori, Cosma și Damian au primit în dar harul vindecării trupurilor și sufletelor prin puterea rugăciunii. Nu vindecau doar oameni, ci și animale, iar vestea despre puterea lor a ajuns în toate zările. Aceștia evitau să ia bani pentru vindecarea.
Odată, sfinţii au fost chemaţi la căpătâiul unei femei, pe nume Paladia, care nu a mai găsit vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinţi, numai prin credinţă şi puterea rugăciunii au reuşit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat perfect sănătoasă şi a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătându-i trei ouă şi zicînd: „Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.”
Cosma a fost extrem de supărat că fratele său a luat acele ouă și le-a spus tuturor că nu vrea să își doarmă somnul de veci alături de fratele său.
Dumnezeu le-a transmis oamenilor ca cei doi să fie așezați unul lângă celălalt. Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă, pe care „doctorii” au vindecat-o şi care, glăsuind cu voce omenească, le-a spus să nu se îndoiască şi să-l pună pe Damian lângă Cosma pentru că Damian nu a acceptat ouăle de la femeie drept plată ci din respect pentru numele lui Dumnezeu.
După ce ei au plecat dintre noi, multe alte minuni au fost înfăptuite. Sfinţii Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian din Asia Mică nu trebuie confundaţi cu Sfinţii Cosma şi Damian din Roma (prăznuiţi la 1 iulie) sau cu Sfinţii fără de Arginţi din Arabia (prăznuiţi la 17 octombrie).
Astăzi, cei care au probleme de sănătate se pot ruga celor doi sfinți fără de arginți. De asemenea, aceștia sunt îndemnați să ofere lucruri pomană oamenilor fără posibilități.
Rugăciune către Sfinții doctori fără de arginţi Cosma şi Damian din Asia
Doctorii cei întelepti ai lumii, de la Dumnezeu luând compătimirea, rugati-vă si acum pentru noi cei ce strigăm: Doamne, mântuieste poporul Tău si tara aceasta si slobozeste sufletele noastre de primejdii, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu si ale Sfintilor Cosma si Damian, tămăduitorilor Tăi fără de arginti.
Slavă…, si acum. Minunea minunilor văzându-o întru tine, ceea ce esti plină de dar, făptura se bucură, că ai zămislit fără sământă si ai născut în chip de negrăit pe Cel pe Care căpeteniile îngeresti a-L vedea nu pot. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.
Condacul 1
Fără de sfârsit este harul sfintilor pe care de la Hristos l-au luat. Pentru aceasta si moastele lor lucrează neîncetat cu dumnezeiasca putere. Si chiar numele lor numai fiind chemat, izbăvesc de afecțiuni de netămăduit. Prin acestia, Doamne, slobozeste-ne si pe noi de patimile trupesti si sufletesti, ca multumind, să strigăm: Bucurati-vă, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fără de arginti!