Net
Simona Gherghe, după ce a încercat să slăbească cu pastile: „Ce mi s-a întâmplat mie nu doresc nimănui”
Multe femei se confruntă cu kilogramele în plus și sunt dispuse să facă orice pentru a slăbi. Unele chiar apelează la pastilele care promit să aibă rezultate uimitoare.
Printr-o astfel de experiență a trecut și prezentatoarea tv Simona Gherghe. Ea a făcut publică experiența sa, pentru a trage un semnal de alarmă pentru femeile care aleg să săbească cu ajutorul pastilelor.
CITEȘTE ȘI: Iată regimul cu care Ozana Barabancea a slăbit 40 de kilograme. Ce mănâncă în fiecare zi
Simona Gherghe, semnal de alarmă pentru femeile care vor să slăbească cu pastile
Prezentatoarea tv a povestit că a apelat și ea la pastilele de slăbit. A spus că a reușit să dea jos din kilogramele în plus, însă starea sa de sănătate a avut de suferit.
Ea sfătuiește femeile care se gândesc să apeleze la pastilele pentru slăbit să nu o facă. Modeartoarea a spus cum reușește ea să slăbească.
„M-am întors din vacanță cu 52 de kilograme. Mult! Și atunci am căutat să slăbesc. Nu vreau să mă judece lumea și cred că mama se va supăra, dar o spun. Am luat pastile de slăbit. Am slăbit șapte kilograme în timp foarte scurt, dar mi-am dat organismul peste cap!
A fost o furtună în corpul meu. Mi-era rău, aveam probleme cu inima. Nu recomand nimănui! Pe ambalaj scria că sunt pastile pe bază de plante. Dar ce mi s-a întâmplat mie nu doresc nimănui.
Am avut cam două luni în care mi-a fost foarte rău, am ținut emisia cu greutate, cu probleme. E o lecție din care am învățat! Repet, nu recomand pastilele nimănui! Sunt minciuni!
Dacă vreau să slăbesc, am grijă să mănânc sănătos și să fac sport. Oricum eu făceam sport, mergeam de trei ori pe săptămână la tenis… A fost o prostie ce am făcut.”, povestea Simona Gherghe la vremea respectivă.