Stiri
Soția lui Gheorghe Zamfir, primele declarații despre starea artistului după ce s-a spus că a ajuns la spital! Nicoleta e șocată!
O veste tristă a apărut în cursul zilei de astăzi: Maestrul Gheorghe Zamfir ar fi ajuns la spital după ce ar fi căzut pe scările blocului în care locuiește.
Nicoleta, soția lui a spus că această știre este falsă și maestrul se simte bine.
“Nu este adevarata informatia. Nu stiu cine scoate asemenea zvonuri si care este scopul. Nu a cazut pe scari, nu a ajuns la spital. In acest moment este in direct intr-o emisiune tv la TVR 2. Sunt surprinsa, nu-mi vine sa cred. Totul este ok cu el! N-a patit nimic”, a declarat Nicoleta, sotia lui Gheorghe Zamfir, pentru stirilekanald.ro.
Cine este Gheorghe Zamfir
Gheorghe Zamfir s-a născut pe 6 aprilie 1941, Găești, Județul Dâmbovița. Este un naist virtuoz și compozitor român. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit și fluierul lui Pan), reușește să cucerească aplauzele întregii planete.
Modifică forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția publicului modern.
Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunând picturi proprii în țară și în străinătate.
CITEȘTE ȘI: Alexandru Arșinel a fost dus de urgență la spital
După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil.
„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare.
Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: „Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”. Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic.”
Cariera sa continuă și în exil, bucurându-se de succes mondial. Primește numeroase premii și distincții. În 1986, în Canada, din relația cu Susan Nichols, i se naște unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formație rock din Montreal.
În 1995 se căsătorește cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluția din 1989, traversează o perioadă de dificultăți financiare din cauza datoriilor acumulate față de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franța pentru că nu și-ar fi plătit impozite de milioane de euro. Acest fapt nu îl împiedică să își continue cariera artistică.
Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972).
Reușește să obțină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambușurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane.
Își asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, și le acordează cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecționează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.