Connect with us

Revistateo.ro

STEATOZA HEPATICA ALCOOLICA

Stare de bine

STEATOZA HEPATICA ALCOOLICA

Steatoza hepatica alcoolica (ficatul gras alcoolic) reprezinta acumularea de lipide la nivelul hepatocitelor, aceasta fiind cea mai precoce si predictorie modificare in urma ingestiei de alcool, fiind prezenta la 90% dintre pacienti.

Steatoza hepatica este o afectiune benigna, reversibila in absenta consumului de alcool si o dieta corespunzatoare, insa in prezenta consumului exagerat de alcool aceasta poate evolua spre ciroza hepatica si spre hepatocarcinom, cu mortalitate mult crescuta. Steatoza apare la cateva zile de la ingestia de alcool , insa dispare dupa aproximativ 3-4 saptamani de la abstinenta.

Se considera alcoolul ca factor cauzal atunci cand consumul este de 40-80g/zi la barbati si 20-40g/zi la femei timp de 10 ani, femeile fiind mai predispuse spre a dezvolta steatoza hepatica cu un consum mai redus de alcool intr-un timp mai scurt. In ultima perioada alcoolismul este in crestere in randul femeilor, cu risc evolutiv mai mare si recaderi mai frecvente.

Pacientii cu steatoza hepatica pot fi complet asimptomatici sau pot avea un tablou clinic nespecific. 50% din pacienti prezinta discomfort la nivelul hipocondrului drept, discomfortul datorandu-se hepatomegaliei, greturilor, anorexie, meteorism, flatulenta, astenie, scadere ponderala, intoleranta la anumite alimente sau bauturi, scaderea performantei intelectuale si scaderea performantei sexuale.

Hepatomegalia este prezenta la mai mult de 75% din pacientii cu steatoza hepatica alcoolica. Hepatomegalia variaza de la cativa centimetri sub rebordul costal drept pana la dimensiuni impresionante, ajungand pana la creasta iliaca. Ficatul gras are o consistenta ferma, este neted, cu marginea rotunzita. Pacientii cu steatoza prezinta o sensibiliate moderata la palparea hipocondrului drept.

Pot fi intalnite la pacientii cu steatoza alcoolica teleangiectazii la nivelul pometilor, stelute vasculare, eritem palpar, contracture Dupuytren, atrofia testiculara si hipertrofia parotidiana.

Examenele de laborator pot fi normale, sau pot prezenta valori crescute ale transaminazelor, ale GGT, macrocitoza, uneori usoara trombocitopenie, usoara hiperbilirubinemie, majoritatea anomaliilor de laborator normalizandu-se dupa abstinenta.

Ecografia abdominala reprezinta investigatia imagistica care evidentiaza cresterea in volum a ficatului si aspectul caracteristic de ficat steatozic, ficat gras, “ficat mare si alb”.

Steatoza hepatica alcoolica este precursorul cirozei hepatice si a cancerului hepatic, astfel ca tratamentul acesteia este de o importanta majora. Cu un regim alimentar adecvat, stoparea consumului de alcool si hepatoprotectoare evolutia este una favorabila, steatoza hepatica alcoolica fiind din fericire o boala reversibila, daca este depistata si tratata la timp.

Abstinenta, oprirea consumului de alcool, este prima si cea mai importanta masura terapeutica, care amelioreaza prognosticul, supravietuirea si modificarile histopatologice. Abstinenta este un proces dificil de mentinut in timp, pacientii avand nevoie pentru mentinere de suport psihologic, psihoterapeutic si medicamentos, avand in vedere riscul crescut de recidiva.

Specialistii interzic chiar si consumul berii fara alcool.

Pe langa stoparea consumului de alcool, dieta este si ea un factor important in tratamentul steatozei hepatice alcoolice. Majoritatea pacientilor cu steatoza hepatica sufera de malnutritie si deficit de vitamine, astfel ca este recomandat un regim alimentar hipercaloric de 30-50kcal/kgcorp/zi si subtitutie vitaminica.

Se recomanda consumul de carne de pui, peste, vita preparata la cupor/gratar/fiarta, consumul de legume si fructe proaspete sau fierte, lactate si branzeturi cu continut scazut de grasimi, cu continut de grasime de maxim 1,5%, oul fiert, dulciurile neconcentrate. Sunt interzise alimentele prajite, carnea de porc, carnea grasa de vita, pui sau peste, mezelurile, preparatele din carne sau branza afumate, branzeturile grase, branza topita si dulciurile concentrate.

Hepatoprotectoarele au un beneficiu major in regenerarea hepatocitelor sau la limitarea efectelor toxice ale alcoolului asupra hepatocitelor.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stare de bine

To Top