Tara mea, Europa

Vorbeam mai deunazi cu un medic celebru din Turcia despre accesibilitatea, pentru romani, a dotarilor spitalelor de acolo si am ajuns impreuna la concluzia ca granitele geografice s-au cam topit, in ultimii ani. Ajungi in mai putin de o ora la orice usa a clinicii.

Nu putini sunt cei care vad in Bruxelles, iarasi, o tinta turistica pe care o poti vizita intr-o dupa-amiaza, de plictiseala, asa. Ce vreau sa spun e ca lumea nu mai e cea de acum zece ani.

Ca globalizarea, blamata, adesea, are si partile ei bune si ca ne putem bucura de statutul nostru de cetateni ai lumii, oricand simtim asta. Europa e o tara mare, nu mai e un continent, nu vi se pare?

Ce te faci insa cand cuvantul “tinta”, nu degeaba folosit mai sus, capata acceptiuni sinistre?

Cand Istanbulul sau Bruxelles-ul, orase in care te duci ca-n Berceni, intr-o goana, se transforma in capcane ale mortii? Sa nu mai iesim din tara nu e o varianta. Sa evitam locurile alea, iar e stupid, se pot ivi altele, oricand. In imediata noastra apropiere.

Stiu ce e de facut, din sufrageria mea.

Voi continua sa traiesc, sa calatoresc, sa citesc, sa scriu si sa refuz sa ma tem de faptul ca lumea e atat de primejdioasa si de…apropiata!