Tata, care m-a crescut singur, îmi punea în fiecare zi un bilet în ghiozdan. Mă rușinam cu ele. Într-o zi, un băiat din clasă mi-a luat biletul și l-a pasat altor colegi. Ce s-a întâmplat apoi…

O poveste despre dragoste, familie și dragoste de tată. Emoționantă, plină de înțelesuri adânci pe care le uităm în viața de zi cu zi. Relația dintre tată și fiică este specială. Sacră. Iar această istorisire emoționantă o dovedește prin simplitatea, cursivitatea și pasiunea cu care este încondeiată.

Mândria și dragostea unui tată pentru fiica sa este nemărginită. Însă dacă pleonasmul ar fi permis, mai nemărginită de atât este admirația și dragostea unei fiice pentru tatăl ei. Acesta este modelul de bărbat pe care ea-l va căuta întreaga viață, conștient sau inconștient. Prima dragoste a fiecărei femei este tatăl ei.

Bilețelul pe care tata îl punea în fiecare zi în ghiozdanul meu

“Nu-mi aduc aminte de mama. A murit când aveam câteva luni. Tata avea 50 de ani când m-am născut eu. Unii ar spune că e prea târziu să devii tată la vârsta asta. Tata mi-a fost și tată și mamă. Am fost norocoasă.

Când eram în generală, tata făcea o groază de lucruri cu mine și pentru mine. Mă ducea zilnic la școală și îmi pregătea mereu ceva dulce după ce veneam de la cursuri. Pe măsură ce am crescut, am încercat să mă detașez de copilăriile astea. Pe când mergeam la liceu și aveam cursuri la prânz, tata se trezea dis de dimineață și îmi pregătea câte un sandvici, ca să am la prânz.

Lângă el punea mereu câte un bilețel în care îmi ura o zi bună, îmi spunea că o sa fie bine, îmi spunea un banc scurt sau desena inimioare în care scria că tati te iubește. De fiecare dată reușea să mă înveselească și să-mi aducă aminte că mă iubește.
Începusem să ascund bilețelele de la tata când eram cu prietenii mei.

Mă rușinam de ele. Unul dintre colegii mei, în pauză, mi-a luat bilețelul și l-a pasat altor colegi. M-am făcut roșie ca ridichea. Din fericire, a doua zi toată lumea voia să vadă ce mi-a scris tatăl meu în bilețel.
Mi-am dat seama că fiecare și-ar fi dorit să se simtă la fel de iubiți cum mă simțeam eu.

Toată perioada liceului am primit bilețele. Le-am păstrat pe toate.
M-am mutat mai târziu pentru a urma facultatea în alt oraș. Mi se făcea mereu dor de tata. Îl sunam în fiecare zi după cursuri. Chiar ne făcusem un mic ritual, înainte să închidem.
– Angelica?
– Da, tată.
– Te iubește tata.
– Și eu te iubesc, tati!

În fiecare vineri, primeam câte o scrisoare de la tata. Erau desene haiose cu pisica noastră, cu el și mama și chiar cu mine. Fiecare scrisoare avea câte un bilețel haios și se încheia cu Te iubește tata.
Tot căminul mă știa ca fata care primește scrisori vinerea. Aveam prieteni care știau de bilețelele și voiau să le citească în fiecare vineri.

Tata s-a îmbolnăvit într-o zi. Cancer.
A început să-mi scrie cu întârziere. Prietenii mei îl numeau cel mai tare tată din lume și într-o zi i-au scris o scrisoare în care îi urau multă sănătate și îi mulțumeau că au învățat ce înseamnă dragostea de tată.
Spre sfârșitul anului universitar am mers acasă, să am grijă de tata. Din cauza tratamentului câteodată nici nu mă recunoștea.

În spital, înainte să moară, l-am ținut de mână și mi-a zis:
– Angelica?
– Da, tată.
– Te iubește tata.
– Și eu te iubesc, tati!”