TAXI, spune tot ce vrei

TAXI, spune tot ce vrei. Printre calitatile prietenilor mei se numara, fara exceptie, permeabilitatea intelectuala.

Asta insemnand lipsa de complex in fata superioritatii mintii celui ce iti vorbeste.

Toti cei pe care ii iubesc sunt, precum insami ma consider, deschisi in unghi drept catre cunoasterea de orice fel, de la bascalia de duminica dupa-amiza pana la pisica lui Schrodinger. Pe praful asta, va jur, chiar ca am ajuns sa consider cultura ca fiind tot ce mi-a ramas dupa ce-am uitat autorii si titlurile cartilor mele. Le-am uitat. Si-au facut treaba. Si-au scris santul in discul de vinil din capul meu.

Daca vrei sa-mi fii prieten, asadar, nu ma bombani c-am citit. Bucura-te langa mine, cum si eu o fac, privindu-te, ascultandu-te cu gratia pe care o meriti. Vrei atentia mea, dar ma discriminezi flagrant, cumva, ma arzi cu fierul ros, cu „the scartel letter”: Teo pare cam culta-n cap, rusine sa-i fie.

Ironic pana in maduva oaselor mele, altruist pana la cedarea drepturilor de autor moral, domnul Dan Teodorescu de la trupa TAXI a pus toate gandurile acestea ale mele intr-o melodie pe care mi-a daruit-o intr-o seara irepetabila, la Sala Palatului. Iertati-mi stangacia evidenta de pe scena, stiu ca era ziua mea aniversara, dar nu stiu sa primesc daruri atat de minunate. Nu sunt obisnuita ca prietenii mei, permeabili intelectual, sa imi apere atat de ferm drepturile de apartenent la o sfanta bascalie de dupa amiaza.