Connect with us

Revistateo.ro

Inedit

Tehnologia care ne ţine de cald

Ghetele încălzite la priză se pare că sunt la mare căutare în acest sezon. Acestea au rezistenţă pe talpă, acumulatorii durează între patru şi şapte ore, iar temperatura în interior poate fi reglată cu ajutorul unui buton.
Gecile, mănuşile sau ghetele cu acumulatori se vând şi ele că pâinea caldă pe internet, chiar dacă preţurile sunt şi de câteva sute de euro. Acestea promit să vă ofere confortul necesar, indiferent de temperaturile de afară. După 20 de minute în frig şi zăpadă, în ghetele obişnuite avem o temperatură de 5,5 grade. În cele încălzite electric, ne vom relaxa picioarele la o temperatură aproape dublă, de 10,5 grade.
Cei care vor să simtă căldura sub tălpi şi după ce se descalţă au și ei o soluție! Există şi mochete care se pot băga în priză. Nu prezintă niciun pericol, declară producătorii.
„Pentru persoanele care nu vor să îşi spargă gresia sau să umble la pardoseală, se poate aplica un covoraş electric care se întinde pe jos, îl iau, îl derulez şi îl conectez la o priză obişnuită”, a spus Cătălin Baciu, reprezentantul unei firme de aparate electrice.
Dacă vreţi să apelaţi la îmbrăcămintea cu protecţie termică, trebuie să ştiţi totusi că aceste haine nu sunt deloc ieftine. De exemplu, o geacă din puf de gâscă costă peste 1.000 de lei.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top