Stiri
Teo Trandafir: După ce am văzut cum e să mori de foame în casă, nu te mai enervează foarte multe lucruri
Prezentă la evenimentul de lansare al noului serial turcesc – „Dragoste infinită“ (din 20 martie, la Kanal D), Teo Trandafir a vorbit pentru UNICA despre momentele plăcute și mai puțin plăcute din viața ei profesională și despre felul în care a ajuns la o maturitate care o face să priveasca în mod diferit viața.
„Am avut perioade în care mă enerva televiziunea, dar după ce mi-am pierdut jobul și după ce am văzut cum e să mori de foame în casă, nu te mai enervează foarte multe lucruri.
Sigur, e bine să fii orgolios, e bine să fii „rășinos“, e bine să ai tot felul de harfe în cap, dar după ce te izbește viața ca Flipper peste bot și te uiți la televizor la alții cum fac emisuni și tu mănânci floricele, parcă îți mai trece din… „figură“. Asta cu „figuratul“ s-o facă alții care n-au înțeles despre ce e vorba“, spune cu umor amărui Teo Trandafir.