Torturi
Tort de ciocolată
Ingrediente:
– 500 de grame de făină
– un praf de copt
– un vârf de linguriță de sare
– 200 de grame de unt
– 250 de grame de zahăr brun
– 3 ouă
– 100 de ml de apă fierbinte
– 80 grame cacao
CITEȘTE ȘI: CELE MAI BUNE COCKTAILURI PE CARE LE POȚI FACE DE CRĂCIUN
Pentru cremă:
– 100 de grame de ciocolată
– 200 ml de smântănă
– 150 de grame de unt
– 150 de grame de zahăr brun
– 5 linguri de lapte
– 250 de grame de zahăr pudră
Mod de preparare:
Se încălzește cuptorul la 175 de grade și se tapetează o tavă de tort cu hartie de copt.
Într-un vas încăpător se bate untul cu zahărul brun, până când acesta din urmă se topește, iar compoziția devine pufoasă. Se adaugă ouăle, unul câte unul, amestecând încontinuu.
Într-un alt vas se cerne făina împreună cu sarea, cacaoa și praful de copt și se adaugă peste amestecul preparat. Se toarna apa fierbinte și se formează un aluat consistent care se toarnă în tavă și se coace timp de 30 de minute.
Pentru cremă, se topește untul într-o cratiță, la foc mic, se adaugă zahărul brun și se amestecă încontinuu până când acesta se topește. Ciocolata se topește și se adaugă și ea peste compoziție, împreună cu esența de vanilie și smăntâna. Se adaugă laptele și se aduce compoziția la punctul de fierbere. Se ia cratița de pe foc și se așează într-un vas cu apă rece și se adaugă zahărul pudră. Amestecați încontinuu până ce compoziția devine lucioasă și apoi turnați-o peste blat.