Connect with us

Revistateo.ro

Traian Băsescu a oferit primele declarații după ce fiica sa, Elena Băsescu, a anunțat că este însărcinată. Ce spune fostul președinte de fiica sa.

Diverse

Traian Băsescu, după ce s-a aflat că fiica cea mică este însărcinată: „Mă tem că s-a lecuit de nunți”

Bucurie fără margini în familia fostului președinte Traian Băsescu! Fiica sa cea mică, Elena Băsescu, a făcut astăzi un anunț surprinzător. Ea este însărcinată și în doar trei luni va aduce pe lume cel de-al treilea copil al său.

Mezina fostului președinte a anunțat pe pagina sa de socializare că este însărcinată.

„Bravo! Vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire: sunt însărcinată. În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii.

Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru.

CITEȘTE ȘI: Elena Băsescu, primele declarații despre sarcină. Dezvăluiri despre nunta cu tatăl copilului

Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu.”, este mesajul scris de Elena Băsescu pe pagina sa de socializare.

Traian băsescu, prima reacție după anunțul fiicei sale

Fostul președinte al României a oferit primele declarații despre bucuria de a fi din nou bunic. Într-o intervenție telefonică la România Tv, el a spus că este extrem de bucuros.

„Eu sunt foarte bucuros. (…) Ştiu ce va fi, dar aşa cum am respectat de două luni dorinţa fiicei mele, nu o să mă apuc eu să spun. Sper la un echilibru: sunt doi nepoţei, să vedem. Eu am văzut mesajul fiicei mele şi mă tem că s-a lecuit de nunţi. I-a ajuns una. Ioana avea şi ea planificat un al doilea copil, dar având un proces, deocamdată aşteaptă să se termine procesul.”, a spus Traian Băsescu la România Tv.

Elena Băsescu a fost căsătorită timp de patru ani cu Bogdan Ionescu. Cei doi au împreună doi copii. În septembrie 2016 cei doi au decis să pună punct mariajului. Amândoi și-au refăcut viața, iar Elena a făcut și primul pas în noua sa relație: va deveni din nou mamă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Diverse

To Top