Noutati
A trăit în casă cu cadavrele fiicei și soțului ei. Ce scuze a avut în fața autorităților
O poveste cutremurătoare ne este relatată din Indonezia. O femeie a trăit în casă cu trupurile neînsuflețite ale soțului și fiicei sale, iar argumentele ei în fața autorităților i-au lăsat mască pe anchetatori.
Un caz care a cutremurat lumea
Evenimentul straniu a avut loc într-un oraș din Indonezia. Când i s-au pus cătușele pentru că îi ținea pe morți în casă, femeia le-a spus polițiștilor că a ales să facă asta pentru că spera ca persoanele respective să reînvie.
Ba chiar femeia a făcut mai multe ore pe zi manevre de resuscitări și nu a vrut nici în ruptul capului să accepte că ei au murit.
Această tragedie s-a întâmplat în luna ianuarie a acestui an, iar cazul a fost relatat de întreaga presă asiatică.
Poliția a descoperit că una din cele două persoane murise deja de mai bine de câțiva ani și nu înțelegea cum de femeie a putut să stea în casă cu mirosul respectiv.
Descoperirea s-a produs de la o vizită de rutină a medicului de familie a lui Neneg Hatidjah, o femeie de 77 de ani. Aceasta nu l-a lăsat să intre în casă, însă doctorul a simțit încă de la poartă mirosul ciudat specific morților putreziți.
Medicul a alertat poliția bănuind ceea ce s-a confirmat ulterior, iar aceștia au ajuns imediat în orașul Cimahi, situat în vestul insulei Java.
Femeia turnase cafea peste cele două cadavre, acoperite de haine și a dat cu parfum prin toată casa.
Soțul femeii murise în luna decembrie la vârsta de 85 de ani, iar fiica ei, de 50 de ani, decedase de doi ani.
Neneg le-a spus medicilor și procurorilor că fiica și soțul ei au murit răpuși de o boală gravă și a preferat să nu îi îngroape în speranța că vor reveni din moarte.
„A spus că i-a auzit pe morți vorbind și a sperat că prin anumite tehnici să readucă cele două trupuri la viață”, a declarat purtătorulde cuvânt al poliției locale, Hari Suprapto, pentru Agenția de Presă Franceză (AFP).