Cosmetica
TRUCURI pentru sprâncene perfecte – Te vei îndrăgosti de rezultatul final imediat
Sprâncenele naturale și frumoase reprezintă cel mai cool trend în materie de frumusețe. Iată câteva trucuri prin care îți poți face sprâncenele să arate trăznet chiar la tine acasă fără a cheltui o mulțime de bani la saloanele de înfrumusețare.
Înainte de a începe trebuie să stabilim dacă sprâncenele tale sunt suficient de groase. Nu te îngrijora dacă descoperi că sprâncenele tale nu se ridică la anumite standarde din acest punct de vedere. Poți rezolva această problemă dacă aplici în fiecare seară înainte de culcare ulei de măsline sau de migdale pe sprâncene pentru a le stimula creșterea. Și dieta ajută la creșterea mai rapidă a părului, de exemplu prin consumul de alimente precum: pește, nuci, ridichi și produse din soia. Vor stimula creșterea părului și vor fortifica foliculi.
Găsește forma potrivită a sprâncenelor pentru forma feței tale.
- Dacă fața ta este rotundă, încearcă să le faci mai arcuite. Cumpără o formă pentru sprâncene și urmărește linia când te dai cu creion. Stai departe de sprâncenele rotunde pentru că-ți va face fața și mai rotundă.
- Dacă ai fața pătrată, stai departe de sprâncenele prea subțiri sau cu colțuri drepte.
- Femeile cu fața în formă de inimă trebuie să aibă sprâncenele mai puțin arcuite, să aibă o arcuire subtilă ceea ce va fi mult mai natural. Evită sprâncenele arcuite.
- Dacă ai o față ovală, alege o formă plată a sprâncenelor. Acestea trebuie să fie drepte și ușor arcuite sus.
- Pentru a stabili forma sprâncenelor și mărimea lor folosește tehnica ”creionului” ca în imagine.
Cum să îți faci sprâncenele perfecte:
Când ai terminat cu lucrurile tehnice, pregătește-te de partea practică. Iată ce trebuie să faci:
- Asigură-te că stai confortabil și ai o lumină bună. Investește într-o pensetă specială pentru sprâncene pentru că reprezintă un instrument esențial pentru a avea rezultatele dorite.
- Trece-ți un cub de gheață peste sprâncene pentru a reduce roșeața sau durerea după ce te pensezi și aplică o cremă hidratantă.
- Fii atentă când te pensezi în zona de sus a sprâncenelor. Dacă iei prea mult din păr, sprâncenele tale vor fi prea subțiri. După ce te pensezi puțin, uite-te de fiecare dată să vezi imaginea de ansamblu.
- Folosește o pensulă specială pentru a-ți așeza sprâncenele și taie-le dacă există exces de păr.