Tudor Chirilă mesaj tulburător: „Din păcate s-a stins într-o dimineață de noiembrie”. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viaţa l-a împiedicat să…

Tudor Chirilă mesaj tulburător: „Din păcate s-a stins într-o dimineață de noiembrie”. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viaţa l-a împiedicat să…

Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă (43 de ani) cinsteşte memoria tatălui său, jurnalistul sportiv Ioan Chirilă, printr-un text emoţionant în care, printre amintiri, subliniază că, odată cu trecerea timpului, pe nimeni nu mai interesează cine a fost tatăl său.

Sub titlul „19 ani fără tata“, Tudor Chirilă, fiul jurnalistului sportiv Ioan Chirilă şi al actriţei Iarina Demian (79 de ani), a publicat pe blogul personal un text în memoria tatălui său, considerat şi astăzi cel mai bun gazetar de sport pe care l-a avut România.

„Acum 19 ani tata murea într-o dimineaţă de noiembrie. Între timp ziua asta a pierdut din durere şi a rămas un prilej de amintire. Colegii lui spun că a fost cel mai mare gazetar de sport din istoria României.

A scris 29 de cărţi despre fotbal şi alte sporturi. A muncit ca traducător în prima parte a vieţii lui, până să ajungă redactor la Sportul Popular.

A avut o cronică duminicală la radioul naţional. Vocea lui era inconfundabilă, la fel cronicile. S-a folosit de o cultură vastă ca să impună un stil unic în care sportul devenea mereu pretext pentru literatură. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viaţa l-a împiedicat să ajungă scriitor.

Viaţa am fost noi, copiii lui pe care a trebuit să-i crească. A fost un tată la care ne-am uitat mereu în sus, deşi el era atât de aproape de noi“, îşi începe solistul trupei Vama textul.

Tudor Chirilă subliniază că tatăl său a fost, mai presus de toate, „un om bun, generos şi modest care nu se sătura să înveţe“, însă el susţine că „nu a reuşit să moştenească nici generozitatea, nici bunătatea lui, cu atât mai puţin curiozitatea care l-a transformat într-un personaj atât de luminat“.

„Mai devreme vorbeam la telefon cu mama şi ne întrebam ce rost au toate cuvintele astea. Pe nimeni nu mai interesează cine a fost tata. Cărţile lui vor fi date uitării. O vreme durerea a fost motorul care ne-a ajutat să-i conservăm şi prelungim imaginea.

După premii (cele şase ediţii ale Premiilor „Ioan Chirilă“ acordate celor mai buni jurnalişti de sport – n.r.) numele tatei a fost rostit din ce în ce mai rar. Aşa că tot ce scriu acum nu mai are sens decât pentru mine şi pentru cei din ce în ce mai puţini cu care tata a împărţit timp“, mai notează Chirilă.

Artistul împărtăşeşte şi câteva dintre amintirile pe care le are cu tatăl său: „Deschidea uşor uşa camerei mele doar ca să verifice dacă citesc şi o închidea imediat, la fel de încet, cu delicateţe şi un zâmbet satisfăcut pe faţă. Bărbatul care m-a ţinut strâns în braţe în timpul cutremurului din ’77(poate de la strângerea aia puternică nu mi-e mie frică de cutremure).

Acelaşi tata care cobora din bloc cu paşii uşor târşâiţi douăzecişidoi de ani mai târziu ca să vadă maşina formaţiei, să schimbe două vorbe cu colegii mei din Vama Veche şi să-i spună drum bun lui fi’su. Umbra impunătoare şi grea care îşi făcea loc timid în somnul meu de dimineaţă şi mă trezea ca să merg la şcoală. Ouăle năclăite în crutoane şi ceaşa mare de cacao cu lapte.

Îndemnul sever care mă făcea să mă gândesc la ceai: – Mestecă ce-ai în gură. Ghiozdanul. Pe tata nu am apucat să-l văd cum moare. Nu l-am ţinut de mână, nu ne-am luat rămas bun.

Şi cred că e mai bine aşa. De puţin timp am început să mă gândesc că pentru tatăl care pleacă e infinit mai greu decât pentru fiul care rămâne. Au trecut nouăsprezece ani fără tata. Nouăsprezece ani cu tata.“

Pe 21 noiembrie 1999, presa sportivă din România suferea o pierdere grea şi ireparabilă: Ioan Chirilă, cel mai important reprezentant al breslei, părăsea această lume la 74 de ani. Nea Vanea, patriarhul ziariştilor cu profil sportiv, lăsa în urmă volume care au fascinat generaţii de tineri, determinându-i pe mulţi dintre aceştia să-i urmeze apoi paşii şi să intre în presa sportivă.

În urmă a rămas nu numai o vastă operă literară, dar şi un standard de calitate, nota prosport.ro în 2009. Ioan Chirilă a lăsat moştenire povestea Cupei Mondiale (a văzut pe viu opt ediţii) şi a scris cu o forţă sugestivă uriaşă despre marii noştri campioni, dar mai ales a creionat legenda fotbalului românesc.

În ceea ce avea să fie ultimul său interviu, cu doar două zile înainte să moară, Ioan Chirilă declara: „Ca să fac o glumă, cred că sportul nu o să mai fie în mileniul următor, pentru că am să dispar şi eu…“