Inedit
Uite cu cât vinde Jolie – Pitt o casă din New Orleans
Cuplul de la Hollywood a scos la vânzare reşedinţa din New Orleans pentru suma de 6,5 milioane de dolari, sperând astfel să obţină un profit de 3 milioane de dolari.
Angelina şi Brad au decis să se mute în zona New Orleans după ce uraganul Katrina a devastat oraşul în 2005, cu scopul de a atrage şi alte celebrităţi spre acea parte afectată din Statele Unite.
Imediat după ce şi-au mutat reşedinţa aici, Brad Pitt a iniţiat Make It Right, fundaţie ce avea scopul de a veni în ajutorul familiilor care au rămas fără o locuinţă, după ce inundaţiile catastrofale au măturat totul în calea lor. În jur de 150 de case au fost construite în acest sens, toate ecologice şi izolate termic, reducându-se în acelaşi timp costurile pentru energie.
CITEŞTE ŞI: Ele sunt cele mai zgârcite vedete de la Hollywood
Tot atunci cuplul a cumpărat o locuinţă din Cartierul Francez, pe care au dat atunci 3,5 milioane de dolari. Reşedinţa celor doi, formată din cinci dormitoare şi trei băi, a fost scoasă acum la vânzare contra sumei de 6,5 milioane de dolari, spun cei de la TMZ.com.
Cu mai multe case prin diferite colţuri ale lumii, reşedinţa oficială a cuplului a devenit de ceva vreme castelul Miraval din Franţa.
Jolie – Pitt au devenit un cuplu în urmă cu aproape zece ani, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru „Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith”, iar atracţia dintre cei doi a fost atât de puternică, încât Brad Pitt a divorţat imediat de Jennifer Aniston, după o căsătorie de patru ani şi jumătate.