Connect with us

Revistateo.ro

Uleiul de neem și beneficiile sale

Frumusete

Uleiul de neem și beneficiile sale

Uleiul de neem provine de la un arbore care se găsește în India și Pakistan. În India acest produs se folosește  încă din anul 2000 înainte de Hristos și este considerat a fi tămăduitorul tuturor bolilor. Acest tip de ulei este foarte popular și tratează numeroase probleme medicale și cosmetice.

Arborele de neem este mereu verde și crește foarte repede, ajungând până la 40 de metri înălțime, dacă are condiții prielnice de dezvoltare. Un astfel de copac trăiește aproximativ 200 de ani. Fructele sale își fac apariția dupa 4-5 ani și se asemănă foarte mult cu măslinele. Acest arbore are peste 100 de componente chimice, în combinații diverse, care se află în frunze, scoarță și fructe.

Deși conține toate aceste substanțe chimice, uleiul acestui arbore este foarte benefic pentru organismul uman. El este dăunător numai pentru insecte și indienii îl folosesc în acest scop, pentru a îndepărta aproximativ 200 de specii.

Acest tip de ulei se obține prin presarea la rece a fructelor și a semințelor și are un miros foarte  greu, pregnant. În cazul în care nu poate fi suportat, se poate combina cu alte tipuri de uleiuri vegetale.

Uleiul de neem este antifungic, antibacterian, antiseptic și un foarte bun regenerator cutanat. Se poate utiliza cu succes în diferite probleme ale pielii cum ar fi herpesul, acneea, psoriazisul. Ajută la vindecarea negilor și a infecțiilor pielii și repară foarte bine pielea uscată și crăpată. Poate fi utilizat în tratamentul contra ciupercilor. Acest tip de ulei se poate utiliza cu succes și în tratamentul împotriva păduchilor sau a mătreții. Se pun căteva picături din acest ulei într-un alt tip de ulei vegetal, la alegere și se masează scalpul. Se lasă să acționeze căteva ore și apoi se spală părul cu șampon.

Pentru ten, acest ulei se adaugă în diverse măști preparate acasă sau se introduce în compoziția cremelor pe care le folosiți.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Frumusete

To Top