Connect with us

Revistateo.ro

Un nou test poate diagnostica mai repede cancerul

Sanatate

Un nou test poate diagnostica mai repede cancerul

O simplă bandă de hârtie ar putea arăta semnele unor tumori prezente în corp. Cancerul poate fi mai uşor detectat  cu ajutorul acestui test.

CITEŞTE ŞI: S-A DESCOPERIT UN NOU REMEDIU PENTRU CANCERUL OVARIAN

Andrew Warren, de la MIT, cel care a condus echipa care a dezvoltat testul a declarat că „diagnosticarea este o modalitate excelentă pentru a ajuta mulți oameni cât mai repede cu putință”. Spre deosebire de infecțiile cu HIV sau de tuberculoză, semnalele de la proteinele tumorilor sunt extrem de greu de detectat. Pentru a putea depăși această problemă, cercetătorii au creat biomarkeri la scară nano, care pot fi injectați în fluxul sangvin.

Fiecare marker este proiectat pentru a interacționa cu proteine specifice care sunt produse de celulele canceroase. Când cele două se întâlnesc, proteinele „taie” unele mici fragmente din marker. Acele fragmente ajung până la urmă în urină.

Cercetarea arată că banda de hârtie a putut detecta cancerul de colon, dar și cheagurile de sânge  care pot fi un semn pentru probleme cardiovasculare. Warren spune că pot dezvolta mai mulți biomarkeri pentru mai multe tipuri de cancer. Echipa plănuiește să lanseze o companie care să comercializeze testul pentru oameni.

Testul funcționează asemenea unui test de sarcină – o persoană urinează pe o bandă de hârtie care este acoperită cu anticorpi care pot detecta fragmentele markerilor. Dacă fragmentele sunt prezente, hârtia afișează o linie care indică prezența țesutului canceros din corp. În total, întregul proces durează aproape o oră.

„Ceva ce eu cred că este cu adevărat șocant este prevalența cancerului și bolilor cardiovasculare atât în lumea dezvoltată, cât și în cea în curs de dezvoltate”, a declarat Andrew Warren.  Nevoia pentru tehnologie medicală accesibilă în statele mai sărace a inspirat mai multe dispozitive neobișnuite, ca teste ADN alimentate solar pentru semne ale anumitor forme de cancer și microscoape pe bază de hârtie.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Sanatate

To Top