Universul LEGO nu e doar pentru copii

Daca afla cineva ca sotul meu prefera sa primeasca lego in loc de orice alt cadou de ziua lui, probabil ca o sa creada ca m-am casatorit cu un copil.

„Lego vrea, lego ii cumpar. Nu e ca si cand nu as impusca doi iepuri dintr-o lovitura: se joaca sotul, se joaca si baietelul nostru. Ca jocurile lego nu au varsta”. I-a fost dintotdeauna usor sa ii ia cadouri lui Robert.

Se stiau din perioada liceului si se lumina tot la fata atunci cand vedea, in trecere, vreun copil jucandu-se cu masinute, elicoptere sau jocuri lego. David a venit pe lume ani mai tarziu, dar Robert nu se schimbase in esenta. Ba din contra, se oferea mereu sa fie cel care cumpara jucarii. Cateva ore mai tarziu se intorcea de la magazine cu multe sacose, in care erau, evident, multe jocuri lego.

De ziua lui, David a primit lego de la mamica. De ziua lui, Robert vrea acelasi lucru: “Era invidious pe jucariile lego ale celui mici. Asta daca iti poti imagina asa ceva… Nu am un copil si un sot. Am doi copii, care s-ar juca cu lego cat e ziua de lunga. Nu stiu daca sa ma sperie situatia sau sa ma bucure”.

Era la cumparaturi cu cea mai buna prietena. O cunoscuse in aceeasi perioada in care il cunoscuse si pe Robert. Trecusera prin multe impreuna. E greu sa uiti cum in unele seri de vara stateau pe o banca si se gandeau ca nu vor reusi niciodata sa isi puna viata in ordine. Ani mai tarziu, reuseau. Nu stiau sa spuna cum. Puneau totul pe seama vietii si felului ei de a se aseza usor, dar sigur.

“Lego, lego, lego. Uite cate sunt. Si vrei sa stii care este cea mai amuzanta parte? Mi-e teama sa nu le dublez vreo jucarie sau joc lego pe care il au deja”. In magazinul cu lego, cele doua pierdusera notiunea timpului. Cand si cand se mai uitau la cateva jocuri lego, cu zambetul pe buze, dupa ce rememorasera vreo intamplare din timpul facultatii: “Stiu ca avem acum familia noastra. Dar ar fi dragut sa ne vedem si cand nu cumpar lego pentru sotul meu care implineste 35 de ani. Cred ca mi-ar prinde bine sa ies din universul lego pentru cateva ore”. Au stabilit ca se vor intalni mai des. Dar parca niciuna nu era convinsa ca se vor tine de cuvant.

Nu mai erau pustoaicele din trecut. Cumva, Andreea isi invidia sotul. Copil, asa cum era, isi gasea pastrase micile bucurii si avea aceeasi privire plina de entuziasm atunci cand construia un lego. Odata cu venirea pe lume a lui David, avea si partener in ale jocului lego. Ea se schimbase. Si i-ar fi placut sa nu o fi facut-o atat de radical. Sa se bucure si ea de un lego, nu sa se gandeasca la cum va trebui sa stranga piesele pentru a evita momentul dureros in care sa calce pe vreun joc lego.

Trebuia cineva sa fie adult in lumea copiilor. Iar Andreea isi asumase rolul ingrat de a avea grija de doi copii. Si-a luat la revedere de la cea mai buna prietena, a asezat cu grija jocurile lego pentru Robert pe bancheta din spate a masinii, a pornit motorul si a zambit usor: “Cred ca o sa ma joc si eu astazi cu lego. Nu se intampla nimic daca intru si eu in lumea celor mici. Sau mai mari, cum este Robert. Vasele din chiuveta pot fi spalate si mai tarziu. Lego, nu prea”.

Sursa foto hepta