Connect with us

Revistateo.ro

UPDATE. TRAGEDIA DE LA SIBIU - Cei doi supraviețuitori ai accidentului au fost operați

Stiri

UPDATE. TRAGEDIA DE LA SIBIU – Cei doi supraviețuitori ai accidentului au fost operați

Din tragedia aviatică de ieri de la Sibiu au supraviețuit două persoane, transportate de urgență la Spitalul de Arși din Capitală. Acestea au fost operate azi-noapte, iar pronosticul medicilor este unul rezervat în legătură cu starea lor de sănătate.

Reamintim faptul că ieri, 21 noiembrie, un elicopter militar s-a prăbușit în județul Sibiu, la granița cu județul Mureș, în zona localității Mălâncrav. În elicopter se aflau 10 persoane dintre care 8 au murit pe loc. Jurnaliștii și martorii de la fața locului descriu epava prăbușită ca un „morman de fiare și cenușă”. Elicopterul de tip IAR-330 PUMA, s-a prăbușit în jurul orei 10:40. Militarii se pregăteau pentru exerciții comune cu soldații americani, la Cincu. O echipă formată din procurori și specialiști investighează deja cauzele tragediei avute loc azi dimineață.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE PE CINE LĂSAȚI ÎN CASĂ! BĂTRÂNI JEFUIȚI DE ”INSTALATORI”

Militarii care au supraviețuit tragediei sunt căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, și maistrul militar cls. I, Valentin Bora, de 41 de ani. Cei doi au fost transportați la Spitalul de Arși având mai multe arsuri grave la nivelul corpului și fracturi în urma prăbușirii elicopterului.

„Avea traumatism facial şi arsură grad II B3 în special în zona toracică şi abdominală şi mai puţin la membrele inferioare. A fost dus direct în sală, fiind operată fractura de piramidă nazală. Totodată, a fost realizată toaleta leziunilor provocate de arsură şi a fost realizată o incizie de decompresiune. Toată intervenţia a durat mai bine de două ore”, spune medicul Cristian Nițescu despre starea comandorului Titiana.

Cât despre starea de sănătate a lui Valentin Bora, același medic declară: „Avea arsuri mai superficial grad III, cam 5-7 la sută, restul fiind arsuri intermediare. A venit cu o fractură la antebraţ, treimea inferioară. A fost operată fractura şi apoi am făcut toaleta leziunilor provocate de arsuri”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top