Stiri
Ursul de Argint pentru lungmetrajul românesc “Aferim”
Ursul de Argint pentru lungmetrajul românesc “Aferim”. Sâmbătă seara, la Berlinale Palast, românul a urcat pe scenă pentru a-i fi înmânat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor, datorită regiei lungmetrajului “Aferim”. În spirit de glumă, acesta a declarat că „ar fi fost mai serios când a filmat Aferim” dacă știa că va câștiga un premiu atât de important cum este Ursul de Argint, notează Mediafax. Totodată, românul a precizat faptul că distincția aparține de fapt întregii echipe de filmare, fără de care prezența sa pe scenă nu ar fi fost posibilă.
În timpul discursului de primire a Ursului de Argint, Radu June a mai spus că acest premiu ar trebui să reprezinte un mesaj clar pentru instituțiile din România, care nu au sprijinit prea mult cinematografia autohtonă.
Premiul câștigat de regizorul român vine la doi ani de la o altă distincție importantă obținută de un film realizat în România. Atunci, „Poziţia copilului”, produs de Ada Solomon şi regizat de Călin Peter Netzer, a câştigat trofeul Ursul de Aur.
Festivalul de film de la Berlin 2015 – LISTA COMPLETĂ A CÂȘTIGĂTORILOR (preluare Mediafax):
Ursul de Aur pentru cel mai bun film – „Taxi”, de Jafar Panahi
Ursul de Argint – Marele Premiu al juriului – „El Club/ The Club”, de Pablo Larraín
Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor – Radu Jude, pentru „Aferim!”, şi Malgorzata Szumowska, pentru „Body”
Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă – Charlotte Rampling, pentru rolul din „45 Years”, de Andrew Haigh
Ursul de Argint pentru cel mai bun actor – Tom Courtenay, pentru rolul din „45 Years”, de Andrew Haigh
Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu – Patricio Guzmán, pentru „El botón de nácar/ The Pearl Button”
Premiul „Alfred Bauer” pentru noi perspective în arta cinematografică – „Ixcanul/ Ixcanul Volcano”, de Jayro Bustamante
Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj – „Hosanna”, de Na Young-kil
Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj – „Bad At dancing”, de Joanna Arnow
Premiul juriului secţiunii de scurtmetraje (Audi Short Film Award) – „Planet Σ”, de Momoko Seto
Premiul pentru cel mai bun film de debut din secţiunea Panorama – „600 Millas”, de Gabriel Ripstein
Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite – Sturla Brandth Grøvlen pentru imaginea filmului „Victoria”, de Sebastian Schipper; Evgeniy Privin şi Sergey Mikhalchuk pentru imaginea filmului”Pod electricheskimi oblakami/ Under Electric Clouds”, de Alexey German
Scurtmetrajul nominalizat pentru premiile Academiei de Film Europene 2015 – „Dissonance”, de Till Nowak
Ursul de Aur pentru întreaga carieră – Wim Wenders
Premiul Berlinale Camera – regizorul Marcel Ophüls, istoricul de film Naum Kleiman, activiştii şi fondatorii Slow Food Alice Waters şi Carlo Petrini
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din competiţie – „El botón de nácar”, de Patricio Guzmán
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secţiunea Panorama – „Ned Rifle”, de Hal Hartley
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secţiunea Forum – „Histoire de Judas”, de Rabah Ameur-Zaïmeche
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţie – „Taxi”, de Jafar Panahi
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Panorama – „Paridan az Ertefa Kam/ A Minor Leap Down”, de Hamed Rajabi
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Forum – „Il gesto delle mani/ Hand Gestures”, de Francesco Clerici
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Panorama – „Que Horas Ela Volta?”, de Anna Muylaert
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum – „Zurich”, de Sacha Polak
Premiul Gilde deutscher Filmkunsttheater (Guild of German Art House Cinemas), acordat unui film din competiţie – „Victoria”, de Sebastian Schipper
Premiul Label Europa Cinemas – „Mot Naturen”, de Ole Giæver şi Marte Vold
Premiul Teddy pentru cel mai bun film – „Nasty Baby”, de Sebastián Silva
Premiul Teddy pentru cel mai bun documentar – „El hombre nuevo/ The new man”, de Aldo Garay
Premiul Teddy pentru cel mai bun scurtmetraj – „San Cristóbal”, de Omar Zúñiga Hidalgo
Premiul juriului Teddy (secţiune care militează pentru drepturile minorităţilor sexuale) – „Stories of our lives”, de Jim Chuchu
Premiul Special Teddy – Udo Kier
Premiul Made in Germany – Perspektive Fellowship – Oskar Sulowski, pentru „Rosebuds”
Premiul Dialogue en Perspective – „Ein idealer Ort/ A Perfect Place”, de Anatol Schuster; menţiune specială – „Im Sommer wohnt er unten/ Summers Downstairs”, de Tom Sommerlatte
Premiul Caligari – „Balikbayan #1 Memories of Overdevelopment Redux III”, de Kidlat Tahimik
Premiul pentru pace – „The Look of Silence”, de Joshua Oppenheimer
Premiul Amnesty International – „Tell Spring Not to Come This Year”, de Saeed Taji Farouky şi Michael McEvoy
Premiul Heiner Carow – B-Movie: „Lust & Sound in West-Berlin”, de Jörg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange
Premiul Think: Film – Oskar Dawicki pentru „The Performer”, de Maciej Sobieszczanski şi Lukasz Ronduda; „Untitled/ Human Mask”, de Pierre Huyghe; menţiune specială – „Thamaniat wa ushrun
laylan wa bayt min al-sheir/ Twenty-Eight Nights and A Poem”, de Akram Zaatari
Premiul publicului pentru un film de ficţiune din secţiunea Panorama – „Que Horas Ela Volta?/ The Second Mother”, de Anna Muylaert
Premiul publicului pentru un documentar din secţiunea Panorama – „Tell Spring Not to Come This Year”, de Saeed Taji Farouky şi Michael McEvoy
Premiul cititorilor Berliner Morgenpost – „Victoria”, de Sebastian Schipper
Premiul cititorilor Tagesspiegel – „Flotel Europa”, de Vladimir Tomic
Premiul cititorilor publicaţiei LGBT Siegessäule – „Zui Sheng Meng Si”, de Chang Tso-Chi
Premiul VFF Talent Highlight Pitch, acordate la Berlinale Talent Campus: Gema Juarez Allen (Argentina) şi Abner Benaim (Panama), pentru „Biencuidao”
Arte International Prize – Marcela Said (Chile), pentru „Los Perros”
Premiul Dolby – Warren Santiago (Thailanda, Filipine)