Staruri
Valentina Pelinel: „Milan conștientizează deja lipsa tatălui”
Valentina Pelinel se descurcă greu fără Cristi Borcea. Fostul model internațional a mărturisit că deja și Cristian Milan, fiul lor, începe să conștientizeze lipsa tatălui.
Blonda speră totuși că iubitul ei va fi eliberat în curând din pușcărie. „E foarte greu fără el, mai ales că ne-am unit toată familia să ținem în frâu toate proiectele, nu e la fel fără el. Cu ajutorul bunului Dumnezeu o să vină în curând acasă, pentru că deja e prea mult.
Milan a crescut și a început să conștientizeze lipsa tatălui. Eu suplinesc cât pot și îl țin cât mai ocupat. Este fericit, râde mult, dar întreabă de tati”, a declarat Valentina Pelinel, pentru revista VIVA!
Valentina Pelinel și Cristi Borcea sunt împreună de ceva vreme. Relația lor a luat prin surprindere pe toată lumea.
Vedeta a rămas însărcinată cu un băiețel și i-a adus pe lume lui Cristi un al optulea copil. Înainte de Valentina, fostul acționar de la Dinamo era căsătorit cu Mihaela, respectiv Alina Vidican. De ambele a divorțat, iar ultima despărțire a fost una cu surle și trâmbițe.
Cu toate acestea, femeile din viața lui Borcea par să se înțeleagă bine între ele. Mihaela și Alina, de pildă, au avut un business comun pentru o lungă perioadă.
CITESTE SI: George Becali, SMS către Gabriela Firea după incidentul de la Arena Națională
Valentina se ocupă de casă și de afacerile lui Borcea
„E normal să mă implic în absolut tot ce ține de Cristi, în afacerile familiei. Eu muncesc de la 16 ani și îmi place să fiu activă. Am învățat multe în experiența din America. Am acest noroc și sigur o să mă ajute acea experiență”, a mărturisit Valentina la Antena 1.
„Am lucrat cu vedete internaționale, am cunoscut oameni interesanți. Am făcut tot ce mi-am dorit ca model încă de la 16 ani”, a mai spus Pelinel.
„Este foarte frumos in postura de mamica. Primele zile au fost obositoare, dar asa e de frumos ca nu conteaza. M-am obisnuit si cu nesomnul si cu tot.
Cand l-am vazut prima data a fost asa o adrenalina ciudata, mi-au dat lacrimile si am vrut sa vad daca e sanatos. E foarte frumos, nu va puteti imagina”, a declarat recent vedeta.