Connect with us

Revistateo.ro

Noutati

Veste bună pentru români. Taxa care a fost eliminată. Ce se întâmplă, totuși, cu pensiile

După multe vești proaste în legătură cu banii noștri, iată că vine și una bună. Unul din liderii coaliției de la guvernare a declarat că taxa de solidaritate a fost eliminată din programul de guvernare.

Taxa de solidaritate a fost scoasă, zice Tăriceanu

„Din programul de guvernare s-a scos taxa de solidaritate care la instalarea Guvernului precedent a făcut o serie de valuri.

Ştiţi bine că nu am considerat oportună introducerea ei la acel moment, dar acum s-a operaţionalizat efectiv scoaterea ei din programul de guvernare.

CITEȘTE ȘI: Lovitură pentru românii care vor să-și cumpere o locuință prin programul ”Prima Casă”

Sunt alte măsuri care vizează creşterea salariului minim cu câte 100 de lei pe an până în 2020 astfel încât la nivelul anului 2020 să ajungem la un salariu minim net de 300 de euro de persoană, iar cei care sunt cu studii superioare salariul minim va creşte cu 150 de lei pe an.

Acestea sunt măsuri care ni se par absolut necesare în perspectiva evoluţiei economice a României, care nu trebuie să rămână o ţară furnizoare de mână de lucru ieftină.

Având în vedere că media costurilor cu forţa de muncă în Europa depăşeşte 40%, România ar trebui să se îndrepte către aceeaşi direcţie, iar investiţiile să se caleze şi mai mult în tehnologii avansate care să aducă productivitate mai mare, valoare adăugată mai importantă şi nu să se bazeze pe forţa de munca ieftină.

Așa s-a întâmplat din păcate în ultimii 25 de ani, într-o măsură prea importantă”, a spus Tăriceanu, după Biroul Politic Central al ALDE.

„Nu există din partea ministerului un termen pe care să-l fi avansat. (…) Nu este un impozit nou.

De altfel, filosofia pe care este construit programul economic este să nu introducem niciun fel de impozite sau taxe noi în 2018, din contră, încercăm să simplificăm actualele sisteme de taxe şi impozite şi să le reducem ca număr”, a spus liderul ALDE.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Noutati

To Top