Stiri
VESTE-ŞOC pentru CEI CU CREDITE
Rata creditelor neperformante va reîncepe să crească în doi-trei ani
APS România, cea mai mare companie de administrare a investiţiilor şi creanţelor, crede că rata creditelor neperformante din sistemul bancar va reveni pe creştere în doi-trei ani, după un reviriment de până la 7%. Motivul? Restructurarea sistemului bancar a fost făcută doar prin vânzare de pachete de creanţe şi nu a fost o restructurare efectivă.
APS, companie de top în domeniul imobiliar, al investițiilor, al administrării și recuperării portofoliilor de creanțe din Europa Centrală și de Sud-Est, cea mai mare de acest gen de pe piaţa din România, şi-a declarat intenţia de a cumpăra măcar două pachete de credite neperformante de peste 500 de milioane de lei pe care băncile din România le vor scoate anul acesta la vânzare. În acest context, reprezentanţii APS au arătat că vom vedea mai întâi o diminuare a neperformantelor urmată de o revenire pe pantă ascendentă a acestora.
APS România afirmă prin reprezentanţii săi că rata creditelor neperformante din sistemul bancar va reveni pe creştere în doi trei ani.
De la un maximum de 24% al ratei creditelor neperformante, înregistrată în 2013 de sistemul bancar românesc, s-a ajuns în acest an la neperformante de sub 10%. „Şi ele vor continua să scadă, dacă ne gândim că urmează să fie scose la vânzare credite neperformante de 1,5 – 2 miliarde de euro în România. Dar scăderea nu va cădea sub nivelul de 7% credite neperformante pe total sistem bancar”, spune Victor Angelescu, Director regional pentru regiunea Europei Centrale și de Sud-Est în cadrul APS Holding. Angelescu precizează însă că în doi trei ani neperformantele româneşti îşi vor relua creşterea, revenind la nivelul de 10%-11%.