Stiri
VIDEO/FOTO EXCLUSIV: SUPER BOWL 2015 – 13 minute cu Katy Perry
Explozie de culori la Super Bowl 2015! 1 Februarie a fost ziua în care întreaga Americă a sărbătorit cel mai important eveniment național, după Ziua Independenței. Iar cea care a adus explozia de bucurie a fost Katy Perry, însoțită la scurt timp de Lenny Kravitz.
Katy Perry și-a început numărul cântând pe un tigru gigant, care ne duce cu gândul la animalele mitologice. Prima piesă cântată de artistă a fost „Roar”, ținând în frâie hamurile cu care conducea tigrul. Imediat după „Roar” a urmat hitul anului trecut din Statele Unite, „Dark horse” (cele mai multe vizualizări pe Youtube). În acel moment a intrat în scenă Lenny Kravitz, care a continuat spectacolul cântând una dintre piesele celebre ale lui Katy Perry, „I kissed a girl”, în variantă rock.
VEZI ȘI: SUPER BOWL 2015 – POSTERUL CU KATY PERRY
A urmat apoi „California gurlz”, piesă cu un cor despre care nu știm dacă l-a adus Katy Perry de acasă sau a fost într-adevăr parte din public. Finalul a fost de-a dreptul unul de artificii („Firework”), artista apărând în fața americanilor cu o stea strălucitoare. O altă prezență, eclipsată de Katy Perry, dar care a avut și ea momentul ei, a fost Missy Elliot care a cântat trei melodii: „Get ur freak on”, „Work it” și „Lose control”.
Surse: – fotografii: time.com, cromosomax.com; Video: YouTube.com