Connect with us

Revistateo.ro

Inedit

Viitorul românilor a fost profețit de un guru indian. Poporul român va…

Un profet indian a vorbit despre soarta românilor în viitorul apropiat. Acesta susține că va avea loc un al treilea război mondial, care va fi scurt, dar dureros.

Profeție incredibilă despre viitorul românilor

Profetul susține că viitorul este al credinței, căci oamenii se vor întoarce la Dumnezeu după toate chinurile prin care vor trece.

Gupta Swani a vizitat țara noastră în anul 1980 și încă din acel an a fost fascinat de potențialul incredibil pe care îl avem. Acesta a spus încă de atunci că lumea se va schimba și schimbarea va fi altfel decât o imaginăm.

Swani, care a fost în România, susține că doar popoarele consolidate, cu o tradiție și o istorie puternice vor rezista tăvălugului.

Swani a profețit moartea soților Ceaușescu, iar această profeție a enervat-o cumplit pe Elena Ceaușescu în anul 1983.

Profetul indiana a prevăzut și criza economică din anul 2008, cu mult înainte să se gândească specialiștii la ea.

Swani spune că românii vor lupta în al treilea război mondial pentru interese străine, departe de casă.

Războiul va fi scurt, dar dureros, și va duce la decăderea marilor puteri. Swani a spus că din Bucovina va apărea un lider providențial pentru români, care va transforma țara noastră într-un stat puternic și înfloritor.

Profețiile lui Swani s-au îndeplinit de-a lungul timpului. Încă din 1970 acesta susținea că va cădea comunismul, iar Gorbaciov va fi detronat. A prevăzut inclusiv prăbușirea navetei spațiale Columbia din anul 2003.

CITEȘTE ȘI: Profeție teribilă făcută pe Muntele Athos. Ce se va întâmpla cu noi

Marii duhovnici și părinți de pe Muntele Athos au făcut de-a lungul timpului o serie de profeții despre viitorul omenirii. Unul dintre clarvăzătorii și cei mai iubiți călugări, Gheronda Iosif Vatopedinul, a vorbit într-o lucrare de-a sa despre cum lucrează diavolul împotriva oamenilor.

Profeția făcută pe Muntele Athos de Iosif Vatopedinul

„Lucrurile sunt acum într-o stare de deteriorare – condiţie care în momentul de faţă este comună pentru lumea întreagă. Şi ca urmare a acestei condiţii va începe mânia lui Dumnezeu. Am atins limita.

Şi acum se va întâmpla ceea ce Dumnezeu, în mila Sa, a îndurat. El acum va pedepsi aspru, datorită dreptăţii sale, pentru că a venit timpul pentru aceasta. Va fi un război, şi mai multe războaie, şi vom trece prin mari dificultăţi.

Puterea lumii a fost preluată acum de evrei, iar scopul lor este de a anihila Creştinismul. Mânia lui Dumnezeu va face astfel încât toţi duşmanii secreţi care au condus la această stare să se autodistrugă.

Mai ales de aceea este trimisă mânia lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, într-un fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc să ne înspăimânte, pentru că trebuie să avem mereu nădejde în Dumnezeu”, spune părintele, conform Vocea Transilvaniei.

„Pentru că mii şi milioane de martiri, inclusiv Noii Martiri, au suferit exact în acelaşi mod, şi trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta şi să nu ne înspăimântăm. Trebuie să existe răbdare, rugăciune şi nădejde în pronia Divină, din partea noastră”, mai spune părintele.

Cât despre România, nici țara noastră nu este ferită de lucrările diavolicești.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top