Connect with us

Revistateo.ro

Staruri

Vladimir Drăghia, condamnat la închisoare cu suspendare

Câștigătorul sezonului 1 al competiției Exatlon România a primit o veste neplăcută. A fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, se arată în decizia instanței.

Iată decizia judecătorilor constănțeni: „Condamnă pe inculpatul Drăghia Vladimir Roland la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani”.

De asemenea: „Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei / Consiliul Local Sector 2 Bucureşti ca pe o perioadă de 80 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Atrage atenţia inculpatului că, dacă cu rea-credinţă nu va respecta măsurile de supraveghere sau dacă nu va executa obligaţiile impuse sau va săvârşi o nouă infracţiune în termenul de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Staruri

To Top