Connect with us

Revistateo.ro

Vremea

Vremea pe 7 zile (perioada 23 – 29 octombrie 2018). Se întoarce vara

Află cum va fi vremea pe 7 zile în fiecare regiune din România. Temperaturi destul de ridicate se anunță la finalul săptămânii, anormale pentru această perioadă.

Vremea pe 7 zile (perioada 23 – 29 octombrie 2018):

MUNTENIA

Temperaturile se mențin până în 18 – 19 grade, cu excepția zilei de joi, unde pe timp de zi vor coborî până la 13 grade Celsius. Vestea bună e că de sâmbătă, 27 octombrie, încolo revin temperaturile de vară. Lunea viitoare se vor înregistra chiar 24 de grade în timpul zilei.

BUCUREȘTI

Aceeași situație va fi și în Capitală. Ziua de joi va fi cea mai friguroasă din această săptămână, cu doar 13 – 14 grade. De sâmbătă încolo ne putem aștepta la valori de 24 sau chiar 25 de grade Celsius.

DOBROGEA

Vremea frumoasă se va instala și la mare în weekend. Constănțenii și tulcenii vor avea temperaturi de 22 – 24 grade Celsius de sâmbătă, iar cerul va fi în general senin. Joi e frig și aici.

MOLDOVA

E săptămână destul de mohorâtă în nordul Moldovei unde miercuri sunt așteptate ploi abundente. De vineri încolo cresc temperaturile și aici. Se vor înregistra 22 de grade.

Ploi vor cădea și în sudul Moldovei. La Galați, temperaturile vor scădea în noaptea de miercuri spre joi, iar joia vor fi doar 12 – 13 grade aici.

OLTENIA

Craiovenii au parte de înnorări aproape în fiecare zi a săptămânii, iar miercuri sunt șanse de ploi sporadice. Temperaturile cresc în weekend și vor atinge 23 de grade duminică și luni.

BANAT ȘI CRIȘANA

Banatul și Crișana vor fi împânzite de ploi miercuri și joi dimineața, unde valorile termice vor fi în scădere până la 12 grade Celsius. Vestea bună e că vremea își revine de vineri, iar de sâmbătă încolo bănățenii vor avea o perioadă văratică, cu valori de 22 până la 24 de grade.

SATU MARE ȘI MARAMUREȘ

În nord-vestul țării plouă aproape toată săptămâna. Sătmărenii și maramureșenii vor avea ploi miercurea, sâmbătă și duminică. Maximele în următoarele 7 zile vor fi de 21 de grade ziua, iar joi se vor înregistra doar 12 grade.

TRANSILVANIA

Cel mai frig va fi la Cluj, unde miercuri se vor înregistra doar 9 – 10 grade Celsius, iar valoarea scăzută este cauzată de vântul care va sufla cu putere, dar și de ploile care vor cădea miercuri toată ziua și joi dimineața.

Vremea va fi rece de miercuri până sâmbătă, cu valori de maximum 10 grade. De sâmbătă încolo, temperaturile cresc simțitor până la valoarea de 23 de grade în ziua de luni, 29 octombrie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Vremea

To Top