Blog
Zdob și Zdub
Așa o zi n-am mai văzut de-un secol. Emisiunea a fost exact ce sperăm să fie. Se așează, cumva, în fiecare zi, Azi, de fapt deja ieri, am revăzut Regghekampfii, frumoși și îndrăgostiți ilegal, sinceri până la plăsele, pociti din toate părțile și zâmbind la fel, în toate părțile…Mai vor copii. Că n-au destui, iubirea lor e mare să mai ducă încă unul, doi, cinșpe, câți or fi. Uluitor.
Sunt prea obosită să înșir toți invitații. Nu ppot să trec peste Claudia Ignat, coregraf român plecat să predea la Bollywood, o mână de fată frumoasă și blândă precum urma piciorului ei gol pe parchetul din platou.
Zdubii. Roman, Valerică, Mihai, nebunii lumii ei. Mai țineți minte primul lor single? „Zdubii bateți tare”? În care ne învățau că „melodiile nu latră”? Vai, ce frumos, au cântat-o în seara asta în concert, într-un club din București în care i-am urmat, credincioasă până la final, redescoperind versul „sunt nebunii lumii, ei”. Așa ceva… Am cântat rock un pic etno, am urmărit dezlănțuindu-se nebunia impresionantă a lui Roman.
Și noi, cu el, dăruindu-ne complet, până la senzația de sfârșeală de la final, de gata, până aici am mai putut, doar că el a coborât de pe scenă și a cerut bis… Așa cum la Eurovision a cerut renumararea voturilor pentru România. Dar vă las cu impresiile mele. Ascultați „Dansuri”, v-o dăruiesc zâmbind, că dn partea Romanului meu drag, care mi-a spus într-o zi așa: „Noi doi…ne-am întâlnit…pe raft!” Că două cărți zburând cu pagini răvășite, pentru o clipă…
Daniela
2013-09-12T07:41:34+03:00 at 2013-09-12T07:41:34+03:00
Te ador inca de pe vremea in care faceai impreuna cu Mircea ,matinalul Antenei 1……………BINE AI REVENIT ,TEO!!!!!!!!!!!
Ralu
2013-09-12T07:43:04+03:00 at 2013-09-12T07:43:04+03:00
Teo felicitari pentru frumoasa emisiune! Mi-a placut noul look al Anei si surpriza frumoasa din partea lui Laur, pentru tine! Un adevarat gentleman…ma gandeam: cu bretara de la Mihaela si cu cea de la Ana…o sa ai in curand colectie la mana, exact ca fetele!
Te pupic si ne vedem la 16:45! Te salute si mama si te pupica dulce, cat pentru o zi excelenta!
Coco Indries
2013-09-12T07:44:11+03:00 at 2013-09-12T07:44:11+03:00
Teo esti minunata!
Sa nu mai pleci din televiziune niciodata! Promite pe rosu!!
Sunt fan Zdob si Zdub. Au un mesaj care te face sa te simti liber si pus pe sotii!
Succes!
Alice
2013-09-12T07:48:35+03:00 at 2013-09-12T07:48:35+03:00
Buna dimineata, Teo! Voi posta un comentariu de al meu pe care l-am pus pe pg mea de facebook. sper sa nu va deranjeze! MITOCANIA BARBATULUI TRECUT DE 40 DE ANI SI ŞCOLIT ÎN LATRINE
Stau si ma minunez- ca sa nu spun MA REVOLT ! – ce atitudine pot avea asa-zisi jurnalisti scoliti la FABRICA pcr-ista voiculesciana. Astazi dupaamiaza la postul “de marime nationala” protv spectatorii au asistat SIDERATI ( sunt sigura ca au fost foarte multi din cei care-l indragesc pe Măruţă ) la dezbaterea pe tema maidanezilor. Invitati, doamne de mare caracter si finete, printre care soprana DANIELA VLADESCU, doamna avocat PAULA IACOB. Au mai fost invitate inca doua doamne, dar din pacate nu le-am retinut numele: o interpreta de muzica populara si o doamna care parea ca este reprezentanta unei asociatii de protectie a animalelor. Insa- ca, din pacate!, mai exista si un “insa”- “cireasa de pe tort” a fost nimeni altul decat asa-zisul jurnalist LUCIAN MÎNDRUŢĂ. Individul de care va vorbesc a avut un comportament EXECRABIL! Doamna Vladescu incerca sa-I explice ( de fapt sa explice TELESPECTATORILOR) ca eutanasierea NU e o solutie, mai ales ca metodele la care s-a recurs, incepand cu data de 10.09.2013, numai a “bunavointa’ din partea autoritatilor NU A FOST! La care Mîndruţă a interpelat-o cu obraznicie: “ DOAMNA PUTETI SA-MI SPUNETI SI MIE CARE SUNT ORELE LA CARE MEDICUL V-A PRESCRIS RUDOTELUL?” Lasand laoparte faptul ca tov măruţă NU a intervenit – ca un moderator ce se doreste a fi- sa calmeze spiritele sis a-I atraga atentia celuilalt tov ca ESTE GROSOLAN- am fost cutremurata ca, desi interpreta de muzica populara A PARASIT STUDIOUL in acel moment, INDIGESTUL OM DE CASA al varanului NU SI-A CERUT SCUZE!
Bravo pro(st)Tv, bravo măruţă! In acest moment v-ati semnat CONDAMNAREA LA UITARE! Si ce pleaşcă s-a nimerit a fi atitudinea voastra: TEO SHOW VA AVEA AUDIENTE RECORD DE ACUM INAINTE!
P.S. Hai, TEO, ca a mai cazut un “mit” !
Iulia Margarit
2013-09-12T07:53:33+03:00 at 2013-09-12T07:53:33+03:00
Draga mea, ma bucur enorm pentru revenirea tadin toate punctele de vedere! Esti un om atat de frumos cum rar mai intalnesti in aceste vremuri! Iti doresc succes maxim, sanatate absoluta tie si minunatei tale Maya! Te imbratisez cu toata dragostea si cu toata admiratia si inca mai sper sa lucram impreuna intr-o buna zi! Iuliana Margarit
Letitia
2013-09-12T07:57:34+03:00 at 2013-09-12T07:57:34+03:00
Teo cind vine Mircea?
Tina Calin
2013-09-12T08:00:35+03:00 at 2013-09-12T08:00:35+03:00
Te iubesc din tot sufletul Teo.Esti o persoana deosebita pe care o admir,o respect si o ador.Ma uit cu drag la emisiunile tale.Imi transmiti de fiecare data o energie pozitiva,pt care iti multumesc.Mult noroc in continuare!
Luminita
2013-09-12T08:06:48+03:00 at 2013-09-12T08:06:48+03:00
Bai, ce rau imi pare c-am pierdut emisiunea! Dar am o scuza, am fost la scoala, la sedinta cu parintii (incepem clasa 0 si am zugravit clasa, am facut-o frumoasa, ca scoala n-are fonduri, iar ieri am dat banii de rechizite).
Cel mai rau imi pare de Zdob si Zdub, ca nu i-am vazut si auzit de mult. Sper sa mai revina la tine; poate o inviti o data si pe Inna, dar impreuna cu Carla’s Dreams sa ne cante POHUI…
In rest…mult succes si sau auzim de bine!
Ofelia Harangus
2013-09-12T08:12:54+03:00 at 2013-09-12T08:12:54+03:00
Sunteti ,,NEBUNI” frumosi ! TEO , te imbratisez cu drag ! SUCCES in tot ce vei realiza de-acum inainte !
Alexandra
2013-09-12T08:16:24+03:00 at 2013-09-12T08:16:24+03:00
superba emisiune ai avut si ieri. sa vedem astazi cu ce ne mai umplii sufletele.
Erna Sonnenfeld
2013-09-12T08:39:43+03:00 at 2013-09-12T08:39:43+03:00
Multa sanatate!
Juji
2013-09-12T08:59:23+03:00 at 2013-09-12T08:59:23+03:00
Teoooooooo (sigur n-o sa mai ai tu timp de comentarii de-acu haha)
Ce rau imi pare ca am ratat zdubii la tine in emisiune, dar promit sa rascolesc internetul pana gasesc ceva.
Asa ma bucur ca ai revenit. Nu am timp sa te urmaresc zilnic dar am vazut prima emisiune si un pic din a doua.
Esti ca imbratisarea parintilor pe care chiar daca nu i-ai vazut de cativa ani, ei sunt exact acolo, exact la fel, cu aceeasi caldura si iubire.
Am sa-ti tot scriu ca barem acum iti pot transmitr mai mult decat doar ganduri 🙂
Iti doresc sa-ti mearga bine. Din suflet iti doresc sa iti mearga bine!
Marius Zamfir
2013-09-12T09:15:00+03:00 at 2013-09-12T09:15:00+03:00
Linkul pentru „Comentarii mai vechi” nu e accesibil. Practic, nu se pot citi mai mult de 3 comentarii!
Teo Trandafir
2013-09-12T09:17:03+03:00 at 2013-09-12T09:17:03+03:00
Trimit mai departe colegilor mei de la programare. Multumesc Marius!
lami
2013-09-12T09:17:32+03:00 at 2013-09-12T09:17:32+03:00
Aproape ca intuiesc care vor fi urmatorii invitati, prietenii tai de-o viata ,cred ca o sa apara Hara , Nicoleta Luciu , etc. Si noua ne plac , iar daca emisiunea ne destinde si ne aduce zambetul pe fata , e ok .
Cristi Samson
2013-09-12T09:18:33+03:00 at 2013-09-12T09:18:33+03:00
Draga Teo,
Ma numesc Cristi si am 28 de ani. M-am stabilit în UK in urma cu 8ani si in tot acest timp am refuzat sa urmăresc televiziunile românești doar pentru ca totul a devenit o totala glumă unde difuzam doar reclame si emisiuni de doi bani.
Poate ca nu am atat de multa experiență dar ca adult am dreptul sa imi aleg ce imi place mie si m-i se pare in limita bunului simț. Dar din tot ce am urmărit in toți ani astia eu cred ca tu ești de departe o persoană capabila sa ne aduca lipiți de ecran fara greșeala. Ai o multime de calități dar cred ca ce te face pe tine si pe echipa ta aparte, este omenia si totodată complexitatea de care avem nevoie dupa o zii stresanta de munca. Nu te pot urmării din pacate dar gândul imi este la tine si la puterea ta de-a ne face să uităm de toate nenorocirile mondene. Iti doresc numai bine si sper ca toți cei ce te urmăresc sa învețe câte ceva, pentru ca au ce. Cu tine am învățat sa vreau sa fiu elocvent, erudit si cu picioarele pe pământ. Al tau
fan de 10 ani îti dorește ce-i mai bun si salut intreaga natiune.
Iñaki
2013-09-12T09:22:37+03:00 at 2013-09-12T09:22:37+03:00
Am vazut…very cool:) Invit-o pe Zavo te rog:)
maevy
2013-09-12T09:48:30+03:00 at 2013-09-12T09:48:30+03:00
esti o minune de om TEO!lumea inveseleste in preajma ta…
Nicol
2013-09-12T09:50:38+03:00 at 2013-09-12T09:50:38+03:00
Bine ai revenit draga Teo, asteptam mult de la tine…
badita vasilica
2013-09-12T10:01:11+03:00 at 2013-09-12T10:01:11+03:00
Ce ma bucur cand aud ca mai exista oameni care isi doresc copii,bravo lor ,fac apel la toti tinerii care au posibilitati ,sa nu se opreasca numai la un copil sau doi,sa faca cat mai multi,altfel ne vor domina cei care fac in nestire si umplem tara de stiti si voi cu cine…
crisrtina
2013-09-12T10:49:50+03:00 at 2013-09-12T10:49:50+03:00
mult succes in continuare ! si multumesc pentru tot ceea ce faci ,esti minunata ! felicitari
stela
2013-09-12T10:52:56+03:00 at 2013-09-12T10:52:56+03:00
esti adorabila draga Teo!!! s-a simtit lipsa ta
sanda
2013-09-12T11:00:28+03:00 at 2013-09-12T11:00:28+03:00
Esti om de scena, CLARISSIM ! Mi-era teama la un moment dat ca-ti iei singura vorba din gura atatea aveai sa impartasesti! Esti TOATA numai SUFLET si MINTE! Repet ce-am postat la una din pozele emisiunii: (desi opiniile sunt diverse despre REPETARE: ba ca e MATER STUDIORUM , ba ca e DIABOLICUM…) ca oferi o oaza minunata din 1001 de nopti in desertul emisiunilor tv. DIXIT…….
Irina
2013-09-12T11:53:22+03:00 at 2013-09-12T11:53:22+03:00
Imi place cum scrii, imi plac emisiunile tale, mi-au lipsit chiar si atunci cand nu stiam ce-mi lipseste. Te urmaresc dar nu cu aceeasi fidelitate din studentie pentru ca acum exista un personaj care vrea desene. Doar desene! Si uneori nu pot urmari emisiunea pana la final. Exista inregistrata undeva? Oricum iti multumesc! Pentru ca existi!
dia
2013-09-12T12:17:35+03:00 at 2013-09-12T12:17:35+03:00
Draga de tine,TEO… cred ca emotiile inca nu te lasa…chiar daca ai atatea „misii” …
Omul drag noua ne face sa uitam de grija zilei de maine si frumusetea ta sufleteasca ne intampina in fiecare zi…fiecare secunda …a show-ului tau…
Dumnezeu te va ocroti intotdeauna…
Pinte Loredana
2013-09-12T12:51:23+03:00 at 2013-09-12T12:51:23+03:00
Asa ceva….:) mai rar ,e
greu sa definesti fericirea…Cand te gandesti la ea, iti imaginezi o stare de beatitudine si de euforie, o magie fizica si psihologica, o armonie cu tine insuti si cu ceilalti. In schimb, e foarte greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa descrie in ansamblu aceasta stare, pe care cel mai adesea o traim fragmentat.
Niciun alt sentiment nu este la fel de cuprinzator ca fericirea: ea poate, in acelasi timp, sa te remonteze si sa te darame la propriu.
Denis de Rougemont spune ca fericirea nu tine de “a avea”, ci de “a fi”; ea nu poate fi achizitionata, simtita, deoarece este o stare de care trebuie sa te lasi cuprins. Fericirea vine din suflet, din interior. Poti fi fericit in mai multe feluri si din mai multe motive. Poti fi fericit, multumindu-te cu putin, poti avea o fericire ametitoare si dulce in ochii altora, iar tu sa nu sa te crezi vesnic nedreptatit…Sau poti fi numai multumit, dar in sufletul tau sa fii fericit.
Filosofii, in marinimia lor, au intors conceptul pe toate partile si au incercat o explicatie. Bineinteles, subiectul e vast. Din lecturile mele, totusi, pot contura o concluzie.
Pentru mine personal, fericirea este o stare de relaxare, de armonie si de comuniune cu lumea si cu mine insami, in care toate tracasarile cotidiene (nici eu nu duc lipsa de ele!), sunt puse-provizoriu- intre paranteze.
Acasa la mine sunt cel mai fericita. In universul meu, care poarta amprenta personalitatii mele, rasfoiesc revistele mele preferate, ma bucur de soarele care-mi inunda camera in timp ce-mi beau cafeaua neaparat la ora 16:45 cu Teo ,ma bucur de tihna unei zile minunate alaturi de o emisiune minunata si cu oameni de calitate.
Te iubesc Teo !!! 🙂
MIOARA BOGACIU
2013-09-12T12:53:27+03:00 at 2013-09-12T12:53:27+03:00
Taaareee mi-era dor de emisiunile tale!… si de tine sa te vad pe ,,sticla”, sa ne mai clatim creierul , sa mai vedem si altceva in afara porcariilor ce se da pe toate posturile.
maria pobereznic
2013-09-12T14:54:58+03:00 at 2013-09-12T14:54:58+03:00
Draga Teo !!imi permit sa o spun si imi asum …esti o comoara in casele noastre …nu sant vorbe mari dar,te declar PATRIMONIU NATIONAL …
crina
2013-09-12T19:37:20+03:00 at 2013-09-12T19:37:20+03:00
Felicitari Teo pentru inca o emisiune frumoasa. Tine-o tot asa. Teo show e No. 1.
Ana
2013-09-13T04:46:26+03:00 at 2013-09-13T04:46:26+03:00
Emisiunile tale sunt o bucurie, ne oferi atata caldura si energie, iti simtim emotiile si ne bucuram alaturi de tine, te asteptam in fiecare zi ca pe o pauza de fericire furata parca, intr-o lume tot mai nebuna.Esti calda, vibranta, sincera si arzi ca o lumanare dintr-o plamada speciala, a celor ce se daruiesc firesc si frumos, isi cheltuiesc sufletul fara sa regrete.Spune-le celor de la Kanal D ca tu nu te vei lupta niciodata pentru audiente, tu ai deja locul tau in inima noastra iar rostul tau este sa imparti cu noi caldura, bucurie, lacrima, speranta.Multumim, draga Teo pentru ca ai revenit atat de frumos si ca nu ne-ai inselat asteptarile.
gabi
2013-09-13T09:48:43+03:00 at 2013-09-13T09:48:43+03:00
Eu imi fac programul in functie de emisiunea ta. (Si ma culc in functie de a lui Mircea 🙂
OanaS
2013-09-13T11:02:53+03:00 at 2013-09-13T11:02:53+03:00
Inca o data iti spun Teo ca TE IUBESC!
Iti multumesc pentru toti invitatii pe care ii prezinti in emisiune, care ne bucura si noua sufletele !
Cum spunea cineva…TE PUP PE SUFLET!
Mariana
2013-09-14T10:10:53+03:00 at 2013-09-14T10:10:53+03:00
Draga Teo,ai ramas minunata,in ciuda greutatilor prin care ai trecut.Ne bucuri cu prezenta ta, ca si Badea in miez de noapte.Numai bine la amandoi!
Nikol
2013-09-15T09:22:05+03:00 at 2013-09-15T09:22:05+03:00
In general foarte reusita emisiunea, geniala idea de a invita pe Zdob si Zdub, mare greaseala aceea de a o invita pe Ana Maria Prodan, care, se stie, este foarte antipatizata la nivel national. Pacat doar de acest aspect, pentru ca a trebuit sa schimb canalul, in rest felicitari! Tot inainte, Teo! Mult succes!
aurica negot bacau
2013-09-16T10:03:30+03:00 at 2013-09-16T10:03:30+03:00
teo te salut cu bucurie pentru aparitiea ta din nou faci ce sti mai bine
practic
2013-09-24T13:57:39+03:00 at 2013-09-24T13:57:39+03:00
teo practic aaa, imi place