Stiri
Zeci de mii de elevi din România vor primi 180 de lei pe lună
Ministerul Educației a publicat recent lista elevilor care vor primi sprijin financiar în anul școlar 2017-2018, totul în cadrul Programului național de protecție socială ,,Bani de liceu”.
Suma alocată pentru fiecare elev va fi de 180 de lei pe lună, iar cei care vor beneficia de ea trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Vor beneficia de programul național de protecție socială ,,Bani de liceu” elevii aflați în întreținerea familiilor care au un venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii de maxim 150 de lei.
În același timp, vor mai beneficia de acest program și elevii care beneficiază de o măsură de protecție sau care se află sub tutelă, în cazul în care se respectă aceeași condiție de venit descrisă mai sus.
Sprijinul financiar din cadrul programului ,,Bani de liceu” se acordă elevilor pe toată durata cursurilor, cei din clasa a XII-a beneficiind de acești bani inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.
Suportul financiar este condiționat de prezența la școală, beneficiarii riscând să piardă ajutorul dacă acumulează mai mult de 20 de absențe nemotivate într-o lună.
În termen de 5 zile de la afișarea listei cu beneficiarii sprijinului financiar, se pot depune contestații la unitățile de învățământ care vor fi analizate de comisia formată la nivelul inspectoratului școlar județean, respectiv al municipiului București, în termen de 3 zile de la data expirarii termenului de contestație, scrie sibiu100.ro
Acest sprijin financiar se acordă pe bază de cerere formulată de către elev care va fi însoțită de acte doveditoare cu privire la venitul lunar brut pe membru de familie.
500 de euro pentru fiecare copil
Legea educatiei prevede ca cei nascuti dupa data de 9 februarie 2011 sa primeasca de la stat o suma de 500 de euro, ca bani de educatie.
Desi ar fi trebuit acordati inca din 2013, autoritatile au tot amanat aplicarea prevederii legale care le ofera copiilor acest drept. Fostul Executiv stabilise ca acesti bani sa fie acordati incepand din luna martie a acestui an, iar la inceputul anului, noul Guvern a mai amanat o data acordarea lor, pana in 2018.
Statul s-a angajat sa acorde, in scop educational, 500 de euro pentru fiecare copil nascut dupa data intrarii in vigoare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011, adica dupa 9 februarie 2011. Obligatia este prevazuta chiar in acest act normativ, impreuna cu conditiile in care se vor acorda banii pentru educatie.
Initial, suma de bani trebuia acordata din 2013, insa Guvernul a tot amanat aplicarea efectiva a prevederilor legale in cauza. Fostul Guvern stabilise anul trecut, prin OUG nr. 99/2016, ca acesti bani sa fie acordati incepand din luna martie a acestui an.
Cu toate acestea, copiii nu primesc nici in 2017 banii pentru educatie, pentru ca o noua amanare a fost stabilita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2017. Concret, copiii ar putea primi acesti bani abia din 1 ianuarie 2018, potrivit actului, daca autoritatile nu vor decide atunci asupra unei noi amanari.
Pana atunci, autoritatile vor trebui sa adopte si normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educatiei – in caz contrar, posibilitatea unei alte amanari nu este exclusa nici din 2018 incolo.