Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Zeci de mii de români își cumpără vechime în muncă. Iată cât costă și care este procedura, pas cu pas

Mii de români se grăbesc să își cumpere vechime la pensie. Legea le permite celor care nu au lucrat în ultimii cinci ani sau celor care nu și-au plătit contribuțiile la stat să poată cumpăra vechimea în muncă. Cererea pentru cumpărarea vechimii de depune la sediul Casei de Pensii.

Începând cu finalul acestui an, mecanismul urma să devină inaplicabil, așa că tot mai mulți români s-au grăbit să cumpere vechime, pentru a avea pensie mai bună.

În ultimii doi ani, aproape 40000 de români și-au cumpărat vechime, iar peste 5000 dintre ei sunt doar din Capitală. Au vârste cuprinse între 50 și 55 de ani și au plătit, în medie, pentru un an și 11 luni, adică în jur de 6000 de lei.

În Guvern există însă discuţii ca proiectul să fie continuat şi anul viitor şi chiar să permită cumpărarea de vechime pentru orice perioadă lipsă, pe o durată totală de 5 ani.

Faţă de mecanismul plăţilor retroactive aplicabil în prezent, la noul mecanism adoptat în luna octombrie vor putea apela, teoretic, mai multe persoane. Plata contribuţiilor pentru perioadele neasigurate din trecut se va face în baza unui contract special, iar calculul acestor perioade se va face raportat la momentul încheierii contractului.

Citește și: Ce pensii scad

„(2) Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare facultativă.

(3) În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare facultativă şi pentru perioadele de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(4) Contractul se asigurare facultativă prevăzut la alin. (3) se poate încheia numai de către persoana care, pe perioadă anterioară prevăzută la alin. (3), avea vârsta legală de încadrare în muncă potrivit legii.

(5) Perioada pentru care se încheie contractul de asigurare facultativă prevăzut la alin. (3) constituie stagiu de cotizare şi se valorifică pentru obţinerea unei pensii potrivit legii”, scrie în proiectul pus în dezbatere.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top